Reclamă

Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanțelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 iunie – 4 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Între 10 iunie și 5 iulie, titlurile de stat pot fi achiziționate de la sediul unităților Trezoreriei Statului. În mediul urban, acestea vor putea fi cumpărate între 10 iunie și 4 iulie, iar în mediul rural, între 10 iunie și 3 iulie 2024, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

„Odată cu această emisiune avem o facilitate nouă, aceea că am implementat plata cu POS direct la sediile unităților de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare subscrierii. Acolo se efectuează cele mai multe dintre subscrieri. Următorul pas este ca anul acesta să dezvoltăm și o aplicație care să permită achiziția online a titlurilor de stat. Sunt pași firești pentru a facilita achiziția acestui instrument de economisire pe care românii îl apreciază. În cele cinci ediții din anul 2024, 140.000 de persoane au investit peste 6,5 miliarde de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, într-un comunicat al instituției.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, precizează sursa citată de Agerpres.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro