Reclamă

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat vineri că Ucraina a folosit rachete furnizate de SUA pentru a ucide femei și copii în sudul Rusiei, în regiunea Belgorod, și a susținut că vina este a Washingtonului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Zaharova s-a referit la pierderile de vieți de săptămâna trecută, din regiunea Belgorod, după ce Statele Unite și-au dat acordul ca Ucraina să folosească armamentul american împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, pentru apărarea regiunii ucrainene Harkov în care se desfășoară o ofensivă militară rusă.

Reprezentanta diplomației ruse a declarat că unda verde primită de la Washington pentru astfel de atacuri reprezintă „o mărturisire” a uciderii unor femei și copii în regiunea Belgorod. „Fragmente de (rachete) HIMARS vor servi drept dovezi directe”, a spus ea în fața reprezentanților presei, fără a prezenta imagini cu astfel de obiecte și fără a preciza câte victime și-au pierdut viața în incidentul la care se referea.

Reuters precizează că nu a fost în măsură să verifice independent acuzațiile, iar Ucraina și SUA nu au comentat imediat.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro