Ar putea fi nevoie de luni de zile pentru ca problemele create de atacul cibernetic al rușilor asupra spitalelor din Londra să fie rezolvate, avertizează autoritățile. Mai multe proceduri medicale au fost anulate, iar acum angajații lucrează folosind doar hârtia, transmite The Independent.
Luni, șapte spitale din Londra au fost vizate de un atac ransomware al hackerilor ruși.
NHS nu a oferit detalii complete despre activarea planurilor de urgență, dar surse din spitale descriu situația ca fiind un „dezastru”, personalul fiind nevoit să înregistreze rezultatele testelor pacienților pe hârtie.
Spitalele au fost forțate să anuleze sau să redirecționeze operațiile și procedurile care nu sunt urgente către alți furnizori ai sistemului public de sănătate, iar medicilor de familie li s-a spus luni să anuleze toate testele de sânge care nu sunt urgente.
Mai mulți oficiali ai spitalelor avertizează că pentru ca aceste probleme să fie remediate ar putea fi nevoie de câteva luni de zile. „Din păcate, unele operații și proceduri care se bazează mai mult pe serviciile de patologie au fost amânate, iar testele de sânge sunt prioritare pentru cazurile cele mai urgente”, a declarat un purtător de cuvânt al NHS.
Fostul șef al Centrului Național de Securitate Cibernetică, Ciaran Martin, a declarat că mai mulți ruși se află în spatele atacului, care a fost descris ca fiind un incident „ransomware”, ceea ce înseamnă că infractorii cer bani pentru a debloca sistemul. „Este important să înțelegem cum s-a întâmplat acest lucru, deoarece, altfel, după ce sistemul va fi „curățat”, atacatorii ar putea pur și simplu să pătrundă din nou în el, deși astfel de eforturi ar fi supuse unei monitorizări extrem de intense”, a explicat un expert în securitate cibernetică.