România îşi va consuma în data de 20 iulie resursele naturale generate în acest an, ceea ce înseamnă că de atunci va trăi „pe datorie” faţă de planeta Pământ. La nivel global, creditul ecologic al omenirii va fi epuizat pe 1 august, a anunţat Global Footprint Network într-un raport publicat miercuri, de Ziua Mondială a Mediului.
„După această dată, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face vor fi în contul generaţiilor viitoare”, se arată în raportul Global Footprint Network.
Global Footprint Network calculează în fiecare an „Ziua Depăşirii” sau „Earth Overshoot Day”, care reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, consumând din resursele anilor următori. „Ziua Depăşirii” simbolizează momentul în care cererea populaţiei depăşeşte oferta Pământului, demonstrând creşterea consumului la nivel global. Ziua Suprasolicitării Pământului variază de la an la an, în funcţie de cât de responsabili suntem în utilizarea resurselor.
În prezent, naturii îi ia 19 luni să regenereze resursele consumate în doar 12 luni, conform studiilor realizate de Global Footprint Network în peste 180 de ţări. Roxana Puia, director de marketing al Asociaţiei Environ, a declarat: „Bunăstarea şi libertatea pe care avansul tehnologic ni le oferă vin la pachet cu un consum uriaş de resurse. Dacă ne gândim că aproape 80% dintr-un echipament electronic poate fi reciclat, vom vedea că avem cel puţin o soluţie pentru a salva resurse şi a evita extracţia de noi materii prime şi minereuri.”
Potrivit Environ, până în 2022, întreaga omenire produsese deja 62 miliarde de kilograme de deşeuri de echipamente electrice, dintre care doar 22,3% au fost colectate şi reciclate corect.
România va trăi pe datorie ecologică începând cu 20 iulie, ocupând locul 78 într-un clasament global al risipei, faţă de poziţia 30 din anul precedent. Cele mai risipitoare ţări sunt Qatar (11 februarie), Luxemburg (20 februarie), Emiratele Arabe Unite (4 martie), Kuwait (5 martie), Bahrain şi Estonia (8 martie). La polul opus se află Kârgâzstanul, care pierde doar o zi din acest an (30 decembrie), Republica Moldova (28 decembrie), Guinea (27 decembrie), Maroc şi Guinea Franceză (22 decembrie).
Asociaţia Environ, un jucător important în managementul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din România, a gestionat peste 230.000 tone de astfel de deşeuri şi a organizat peste 4.000 de puncte de colectare în cei aproape 17 ani de activitate. Environ reprezintă obligaţiile a circa 1.150 de producători, acoperind 27% din totalul companiilor înregistrate la ANPM. Organizaţia se ocupă de toate cele şase categorii de echipamente electrice şi electronice: echipamente de transfer termic, monitoare şi ecrane, lămpi, echipamente de mari dimensiuni, echipamente de mici dimensiuni şi echipamente IT&C.