Un tribunal rus a condamnat o femeie la un an și opt luni de „muncă corecțională” pentru că a turnat vopsea verde pe buletinele de vot dintr-o urnă, la alegerile prezidențiale din martie, relatează Ruters.
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile prezidențiale din 15-17 martie, obținând aproape 88% din voturi, stabilind astfel un record post-sovietic și asigurându-și al cincilea mandat. Țările occidentale și observatorii independenți au catalogat alegerile ca fiind nici libere, nici corecte, acuzații pe care Kremlinul le-a respins.
Aliați ai opozantului Alexei Navalnîi, mort cu o lună înainte de alegeri într-o închisoare din Arctica, i-au îndemnat pe ruși să protesteze fie deteriorând buletinele de vot, fie votând pentru orice candidat, în afară de Putin. Șeful autorității electorale ruse i-a numit „scursuri” pe cei care au încercat să perturbe votul și a promis pedepse aspre cu închisoarea.
Autoritățile au înregistrat incidente răzlețe pe parcursul votului desfășurat timp de trei zile, unii oameni turnând vopsea verde în urne pentru a deteriora buletinele de vot. Luni, o femeie de 47 de ani din regiunea Krasnoyarsk, Siberia, a fost găsită vinovată de „obstrucţionarea activităţii comisiilor electorale” pentru că a încercat să distrugă buletinele de vot cu vopsea verde.
Comisia de anchetă a declarat că femeia, pe care nu a numit-o, a mers la o secție de votare din orașul Kuragino în prima zi a alegerilor și, acționând la ordinul unor „persoane neidentificate”, a încercat să toarne lichid verde peste buletinele dintr-o urnă de vot. Acțiunea ei a creat „dificultăți semnificative” autorităților, a spus Comisia, iar ea a fost arestată pe loc.
Nu este clar ce formă de muncă va trebui să desfășoare femeia. Conform legislației ruse, persoanele pot fi condamnate la muncă corecțională ca alternativă la închisoare. Aceasta se poate desfășura la locul de muncă al persoanei, dacă are unul, sau la un loc de muncă desemnat de autoritățile locale. Până la 20% din câștigurile persoanei sunt reținute de stat.