Reclamă

Echipa de fotbal FCSB a devenit campioana României sâmbătă seara, fruntașă în Liga 1, după meciul cu CFR Cluj. În ciuda pierderii în fața echipei antrenate de Dan Petrescu, formația lui Elias Charalambous a condus clasamentul și a ridicat trofeul. Prezența surpriză la stadion a fost Gigi Becali, patronul echipei, care a venit însoțit de doi călugări.

Gigi Becali a fost însoțit de Alexandru Tudor, unul dintre călugări, care nu este străin de fotbal. Acesta a fost arbitru timp de peste două decenii în prima ligă a fotbalului românesc, renunțând la carieră în 2018 pentru a se dedica credinței. Ultimul meci pe care l-a arbitrat a fost cel dintre Concordia Chiajna și Poli Timișoara. Astăzi, la 47 de ani, Alexandru Tudor este călugăr pustnic, după cum a confirmat Gigi Becali.

„M-a rugat toată familia. Și fetele, și nevastă-mea, și ginerele, mai ales că nepoata mea o să meargă pe stadion. Am zis să vin s-o văd aici. Am zis să merg cu frații mei care s-au rugat pentru mine și care mi-au dat ajutorul să câștigăm titlul ăsta. Ei sunt frații mei pe care-i iubesc, așa m-au obișnuit ca frați. Am zis să mergem acum ca să dăm slavă”, a declarat Gigi Becali, înainte de meciul decisiv.

O a doua prezență călugărească la meciul de campionat a fost un călugăr din Vâlcea, de care Gigi Becali este foarte apropiat. Cei doi călugări au urcat treptele stadionului alături de patronul FCSB și au asistat la întreaga partidă. În mai multe rânduri, Gigi Becali a subliniat faptul că îi consideră pe cei doi călugări ca pe frații lui și că le datorează ajutorul lor în obținerea titlului de campioană a României.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro