Reclamă

Vladimir Putin, președintele Rusiei, ar fi intrat într-o nouă relație, în urma despărțirii de Alina Kabaeva, cu o femeie cu 32 de ani mai tânără decât el. Conform speculațiilor publice, noua parteneră a lui Putin ar fi Ekaterina Mizulina, în vârstă de 39 de ani, fiica unui senator.

Putin, în vârstă de 71 de ani, și-a reînnoit recent mandatul, iar conform unor informații, și-ar fi schimbat și partenera de viață. Despărțirea de Kabaeva, cu care a avut o relație de peste două decenii, s-ar fi petrecut la începutul acestui an. Aceasta a fost prezentă la ceremonia de învestire a lui Putin, unde a ținut un discurs în care a făcut referire la președinte și a menționat potențialul Rusiei la jocurile Olimpice.

„O operațiune militară specială este în desfășurare, nu este ușor, este complicat, dar este minunat că oamenii au venit la alegeri, l-au susținut pe președinte, i-au susținut politicile, iar noi, în calitate de alegători, vedem că liderul nostru nu se bazează pe țări străine, ci se bazează pe propriul popor”, a declarat Kabaeva.

Cât despre posibila nouă flamă a lui Putin, Mizulina este o prezență constantă pe rețelele de socializare și este cunoscută pentru implicarea sa în mediul politic, fiind fiica unei senatoare. În plus, Mizulina este recunoscută pentru susținerea legislației anti-LGBT.

Informațiile despre noua relație a lui Putin vin ca urmare a unor speculații în spațiul public, dar până în acest moment nu au fost confirmate oficial.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro