Vlad, un tânăr student la medicină, în vârstă de 20 de ani, și-a pierdut viața în urma unei căderi de la etajul trei al Spitalului Sf. Spiridon din Iași. Incidentul s-a petrecut pe 18 aprilie, în condiții care nu sunt încă pe deplin elucidate, iar tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio.
Acesta se afla internat la Spitalul Sf. Spiridon, după ce fusese supus unei intervenții chirurgicale la colon. „A fost diagnosticat cu megacolon, a făcut o operație din ce știu. Din ce am mai auzit, s-a sinucis după ce i s-a pus colostomă, o pungă colectoare. Nu se știe nimic exact”, a declarat un student la Medicină Dentară pentru BZI.
Echipa medicală a Spitalului Sf. Spiridon a intervenit imediat după incident, însă, în ciuda eforturilor depuse, tânărul a încetat din viață. „Este vorba de un student în vârstă de 20 de ani, care a fost internat la Clinica de Chirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sf. Spiridon». Avea o afecțiune gravă, dar nu era vorba de neoplasm. Nu putem spune că a fost vorba de act suicidal, deoarece el nu lăsat niciun bilet de adio. Colegii au intervenit, dar în ciuda tuturor eforturilor, pacientul a încetat din viață”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”.
În aprilie a acestui an, o altă tragedie a șocat comunitatea din Brașov. O mamă în vârstă de 28 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al blocului în care locuia. „Se analizează inclusiv varianta unui suicid. La acest moment nu apar indicii în sensul în care ar fi fost precedat incidentul de varii acte de agresiune.”, a declarat Radu Nastac, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
În ambele cazuri, autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-au produs incidentele.