Țara noastră este cunoscută sub numele de România și nu Dacia, o denumire care a dat naștere de-a lungul timpului la numeroase curiozități și dezbateri. Identitatea națională a unei țări este profund înrădăcinată în numele pe care îl poartă, acesta reflectând nu doar cultura și istoria locului, dar și percepția sa la nivel global.
Numele Dacia, cu rezonanța sa profundă în lumea antichității, evocă măreția și gloria unei civilizații străvechi. Cu toate acestea, în ciuda recunoașterii și aprecierii sale în antichitate, numele Dacia a fost înlocuit cu cel de România.
După Unirea Principatelor Române din 1859, când Țara Românească și Moldova s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, a apărut necesitatea adoptării unei denumiri care să reflecte noua realitate politică și unitatea națională. Termenul de “Dacia” a fost astfel abandonat în favoarea celui de “Principatele Române”, iar în 1862 a fost adoptat numele de “România”.
Deși Dacia era un nume cu o încărcătură istorică profundă, termenul de “România” a fost ales datorită reprezentării mai fidele a identității naționale și aspirațiilor politice ale epocii. Interesant de menționat este faptul că termenul “România” a fost inventat de un străin, Rudolf von Ems, în anul 1250. Acesta a folosit denumirea “Rumenia” pentru a desemna teritoriul vechii Dacii. Deși inițial a fost atribuită de un străin, denumirea de “România” a fost adoptată și integrată în contextul identității naționale.
Documentele istorice atestă utilizarea termenului “Dacia” în diferite perioade ale istoriei noastre. Un exemplu în acest sens este un document din 1459 descoperit în Arhivele de Stat din Milano, în care domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, este menționat ca “Re de Dacia”, adică regele Daciei. Aceasta mențiune este cu peste o sută de ani înaintea lui Mihai Viteazul, care avea să primească același titlu, și cu peste o sută de ani înainte ca unii prinți maghiari ai Transilvaniei să se autointituleze astfel.
Cu toate acestea, alegerea denumirii “România” în secolul al XIX-lea a reprezentat o adaptare la noile realități politice și sociale ale vremii, reflectând aspirațiile de modernizare și integrare în cadrul Europei contemporane. Numele România a devenit astfel sinonim cu identitatea și aspirațiile naționale, reflectând istoria și cultura bogată și diversificată a poporului nostru. Prin adoptarea acestui nume, țara noastră și-a exprimat dorința de a se poziționa în rândul națiunilor moderne și democratice ale lumii, promovând valorile de libertate, demnitate și progres.