Reclamă

Un român și-a instalat acasă o stație cu osmoză inversă și a renunțat să mai cumpere apă îmbuteliată, evitând astfel să adune sticle în casă pentru a le returna și a recupera garanția. Informația a fost distribuită pe Reddit și a devenit subiect de discuție pe rețelele de socializare.

Stația de osmoză inversă, un filtru de apă performant care elimină impuritățile, îi permite utilizatorului să îmbutelieze apă acasă. Acesta a plătit aproximativ 900 de lei pentru filtru și 5-6 recipiente din sticlă. Pe lângă acestea, are un cost anual de 300 de lei pentru filtrele care trebuie schimbate periodic.

Utilizatorul Reddit a subliniat că soluția sa nu este fezabilă pentru oricine, dar a menționat că poate fi adoptată chiar și de cei care stau în chirie și nu pot face modificări în apartament.

„O să încep prin a zice că soluția mea nu e fezabilă pentru oricine, însă dacă cineva se află în situația mea și e deranjat de faptul că săptămânal trebuie să-și facă un cimitir de sticle și PET-uri în casă, această soluție ar putea fi de ajutor”, a declarat acesta.

Utilizatorul a afirmat că își filtrează și îmbuteliează apa de doi ani și că nu a întâmpinat probleme cu calitatea apei. „Testez periodic calitatea apei și în 24 de luni de utilizare nu am întâmpinat niciun fel de problemă cu apa. O folosesc atât pentru băut cât și la gătit”, a mai adăugat acesta.

Pentru a instala stația de osmoză inversă, acesta a montat o baterie separată pe blat, prin care consumă apa. În cazul în care locuința este închiriată și nu se pot face modificări, utilizatorul sugerează schimbarea bateriei de la chiuvetă cu una cu trei căi și achiziționarea unei mufe PP pentru scurgerea de la chiuvetă, care să fie schimbată și să monteze colierul în care să intre furtunul pe care iese apa rămasă în urma procesului de filtrare.

Această soluție vine în contextul în care românii care cumpără băuturi în ambalaje de sticlă, plastic și metal trebuie să păstreze ambalajele intacte și să le ducă înapoi la magazin pentru a recupera cei 50 de bani pentru fiecare recipient.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro