Pe 26 aprilie 1986, la ora 1:23, a avut loc explozia reactorului nr. 4 al centralei atomice de la Cernobîl, marcând cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Incidentul, survenit paradoxal în timpul unui test de siguranță, a fost cauzat de erori umane și defecte de proiectare ale reactorului, conducul la contaminarea extinsă cu izotopi radioactivi a regiunilor învecinate din Ucraina și Belarus, inclusiv orașele Cernobîl și Pripiat, care au devenit zone de excluziune.
Explozia a eliberat în atmosferă 190 de tone de substanțe radioactive, un nor care a purtat particule radioactive de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, afectând inclusiv Europa de Nord. Deși bilanțul inițial al catastrofei a fost de doar 31 de morți recunoscuți de Uniunea Sovietică, consecințele pe termen lung au fost devastatoare. Estimările vorbesc despre 985.000 de decese, majoritatea cauzate de cancer, raportate până în 2013 conform unui studiu al Academiei de Științe din New York, și peste 6.000 de cazuri de cancer tiroidian la copii și adolescenți până în 2005.
Secretomania regimului sovietic a contribuit la escaladarea situației, cu evacuări amânate pentru 36 de ore după dezastru și inițial o mușamalizare a amploarei reale a catastrofei. Peste 300.000 de oameni au fost evacuați din zonele contaminării, iar 6,6 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor. Despre accidentul de la Cernobîl se vorbește ca despre o lecție dureroasă asupra pericolelor energiei nucleare când nu este gestionată cu responsabilitate maximă.