Reclamă

Ministerul Apărării Naționale al României are în plan achiziționarea a 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder, un produs al companiei sud-coreene Hanwha. Aceasta a rămas singura companie în licitația deschisă pentru procurarea acestui echipament militar, continuându-se negocierile cu Guvernul român.

Heo Man Jung, cercetător principal în domeniul artileriei la Hanwha, a evidențiat în timpul unei întâlniri cu jurnaliştii români, capacitatea și performanțele superioare ale obuzierului K9, menționând că acesta are o rază maximă de acțiune de 54 de kilometri și poate atinge o viteză de peste 67 de kilometri pe oră. De asemenea, a subliniat protecția sporită oferită de structura vehiculului pentru militarii din interior și adaptabilitatea lui la diferite tipuri de climat.

Valoarea contractului se ridică la peste 850 de milioane de euro și include, pe lângă obuziere, proiectile explozive, fumigene, de iluminare și inerte pentru instruire, precum și diverse echipamente și servicii auxiliare necesare operării sistemului de artilerie. Finanțarea este asigurată din fonduri bugetare, contractul având o durată de 60 de luni.

De asemenea, Hanwha intenționează să deschidă o linie de producție în România, contribuind astfel la dezvoltarea capacităților de apărare ale Forțelor Terestre române și la dezvoltarea industriei militare locale. Obuzierele K9 Thunder sunt deja utilizate în nouă țări din lume, inclusiv cinci membri NATO: Polonia, Norvegia, Estonia, Finlanda și Turcia.

În contextul unei vizite oficiale a președintelui Klaus Iohannis în Coreea de Sud, vor fi semnate mai multe memorandumuri între guvernele celor două țări, inclusiv în domeniul Apărării, marcând astfel un pas important în cooperarea militară și tehnologică bilaterală.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro