Reclamă

Un tânăr de 23 de ani, Mădălin Paul Păduran, a decedat într-un accident rutier tragic în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale. În urma accidentului, au apărut multe controverse, majoritatea acuzând-o pe Narcisa, iubita lui Mădălin, de provocarea tragediei. Însă presupusul amant contrazice aceste acuzații, aducând noi detalii despre situația dintre ei.

Potrivit acestuia, el și Narcisa ar fi avut o relație de aproximatv 6 luni, iar Mădălin ar fi refuzat să accepte această despărțire. El mai adaugă că fostul iubit al Narcisei o căuta încontinuu și îi trimitea numeroase mesaje, neputând să treacă peste despărțire.

„Narcisa îi spunea lui să o lase în pace. Nu eram amantul, în niciun caz. Mădălin știa de mine de șase luni, știa că eu am o relație cu ea și el nu a vrut să se împace cu ideea asta”, a povestit presupusul amant, adăugând că Mădălin era foarte insistent în urmărirea lui, chiar și în locuri ferite de priviri.

În ziua accidentului, Narcisa nu s-ar fi aflat în mașina presupusului amant, ci era la una dintre prietenele sale. Presupusul amant susține că a fost urmărit fără să știe și că locul în care se aflau era astfel încât nu putea fi văzut cu ochiul liber.

„El a venit după mașină, el nu știa că eu sunt acolo, nu m-a văzut la față, probabil a bănuit ceva. Acolo unde m-a găsit el pe mine mă găseați numai dacă vă trimiteam locația”, a declarat acesta.

În ceea ce privește acuzațiile aduse Narcisei, tânărul declară că fata este devastată de durere și regretă modul în care a fost tratată la înmormântare. El mai adaugă că nu se simte vinovat pentru situația gravă în care a ajuns Mădălin, deoarece acesta ar fi acționat imprudent și și-ar fi pierdut viața ca urmare a propriilor decizii.

„Să nu mai spună lumea că a murit din cauza ei (n.r. a Narcisei)! El nu a murit din cauza ei, el a murit din prostia lui. Nu l-a împins nimeni să facă treaba asta, a vrut să-și facă dreptate singur. Da, mă simțeam vinovat, nici acum nu sunt bine, dar eram mort dacă nu știa nimic și era pentru prima dată când afla despre relația mea cu Narcisa, dar când el știa de atâta timp… nu e chestia de câteva săptămâni, e chestia de jumătate de an”, a încheiat tânărul.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro