Reclamă

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a luat decizia ca întreaga sa avere să fie moştenită de Mihai Bujor Sion, un tânăr pe care fostul lider de stat îl consideră „băiatul său de suflet”. Ion Iliescu, acum la vârsta de 91 de ani, cu sănătatea fragilă și retrăgându-se din viața publică, a făcut probabil demersurile necesare pentru a-și organiza moștenirea.

Ion și soția sa, Nina, sunt împreună de aproximativ 70 de ani, dar nu au avut copii proprii. Mihai Bujor Sion a intrat în viața lor după ce a rămas orfan, când avionul în care se aflau părinții săi s-a prăbușit în munți. De educația sa s-au ocupat soții Iliescu.

Despre Ion Iliescu, s-a spus deseori că a fost „sărac și cinstit”, însă fostul președinte a acumulat o avere semnificativă din salariile și veniturile pe care le-a avut de-a lungul anilor. În declarația sa de avere din 2008, Iliescu a înregistrat venituri de 54 000 lei din indemnizația de senator și circa 55 000 lei din indemnizația de fost președinte. Alte surse de venit au inclus o pensie de 33 000 lei, 8 400 lei de la Academia de Științe Agricole și Silvice, precum și un apartament în Capitală, de 156 mp, cumpărat în 1996. În plus, declarația sa de avere din 2007 a inclus și 16 tablouri de pictori români și mici obiecte de artă, achiziționate înainte și după 1989.

Iliescu, într-un interviu din 2011, a declarat că el și soția sa și-au dorit copii, dar nu a fost să fie. „Soția mea a avut trei sarcini toxice, iar după aceea…nu s-a mai putut”, mărturisea Ion Iliescu. Deși nu au avut copii proprii, se pare că au construit o legătură strânsă cu Mihai Bujor Sion, pe care acum îl consideră parte din familia lor și beneficiarul averii lor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro