Reclamă

Un sondaj recent realizat de ATLAS INTELLIGENCE, una dintre cele mai precise case de sondare din Statele Unite, arată că Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu un procent de 37,1% din voturi, într-o competiție cu Cristian Popescu Piedone, Cătălin Cîrstoiu și Mihai Enache. Pe locul doi s-ar situa Piedone cu 30% din voturi, urmat de Cîrstoiu cu 17,4% și Enache cu 4,9%.

Analiza pe segmente de educație evidențiază un sprijin semnificativ pentru Piedone din partea celor cu studii primare, 59,4% dintre aceștia preferându-l, în timp ce Nicușor Dan este favorit de aproape 47,3% dintre votanții cu studii superioare. Într-un al doilea scenariu, unde AUR l-ar sprijini pe Cozmin Gușă, Nicușor Dan tot ar conduce cursa, cu 35,4% din voturi.

Sondajul abordează și preferințele bucureștenilor pentru Consiliul Local, unde Alianța PSD-PNL ar ieși în frunte cu 36% din voturi. Întrebările despre preferințele istorice ale bucureștenilor în materie de primari au relevat că 27,5% îl consideră pe Nicușor Dan cel mai bun primar de după 1989.

AtlasIntel, singura companie de sondare exclusiv digitală cu nota „A” în clasamentul FiveThirtyEight, a realizat acest sondaj în perioada 05 – 08 aprilie, pe un eșantion de 1.092 de respondenți, confirmând astfel poziția favorabilă a lui Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Capitalei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro