Reclamă

Demi Lovato și-a încântat fanii cu o fotografie a noului său tatuaj. Conform declarațiilor artistei, tatuajul este un tribut pentru un prieten de-al său, care a încetat recent din viață.

Demi a scris pe pagina sa de Instagram: „Un T pentru Tommy. Să te odihnești în pace, înger special. Te iubesc pentru totdeauna.”

Cântăreața a împărtășit cu fanii săi trista veste că prietenul său nu mai este în viață, lăsând-o devastată de neașteptata pierdere.

„Dependența nu este o glumă..Raiul a câștigat acest înger frumos noaptea trecută, din cauza unei boli teribile. Sunt devastată..”

De asemenea, ea și-a îndemnat urmăritorii șă își aprecieze mai mult persoanele iubite și să le păstreze cât mai aproape.

Demi a recunoscut în trecut că s-a confruntat cu dependența de droguri, după ce în anul 2018 a ajuns la spital din cauza unei supradoze. Deși ea a reușit să câștige lupta cu substanțele periculoase, prietenul ei nu a făcut față și a fost răpus.

Cântăreața și-a încurajat fanii să fie conștienți de problemele pe care le au, iar în cazul în care se confruntă cu dependențe care îi pun în pericol să solicite ajutor cât mai repede.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro