Reclamă

Actrița Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul său din serialul „Beverly Hills, 90210”, a făcut mărturisiri tulburătoare în cel mai recent episod al podcastului ei, „Let’s be clear”. În prezent bolnavă de cancer în stadiul 4, cu metastaze, Doherty a vorbit despre lupta sa cu boala și cum se pregătește pentru finalul vieții.

Actrița a dezvăluit că principala ei preocupare în acest moment este mama ei. „Știu că va fi greu pentru ea dacă voi muri înaintea ei”, a mărturisit Doherty. Vedeta și-a făcut o listă cu prioritățile și bunurile pe care le deține, urmând să decidă ce păstrează, ce vinde și ce donează. „Cancerul, pentru mine, m-a făcut cu adevărat să-mi fac bilanțul vieții și să-mi schimb prioritățile”, a explicat actrița.

Cu tristețe în glas, Shannen Doherty a mărturisit că va renunța la casa ei din Tennessee, un loc pe care visa să-l transforme într-un sanctuar pentru mama ei și caii aflați în dificultate. Planurile sale includ călătoriile alături de cei dragi, finanțate din vânzarea bunurilor personale. „Asta îmi permite să fac mai multe călătorii”, a declarat ea, subliniind bucuria și libertatea pe care i le-a adus această decizie.

Doherty a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2015. Anul trecut, după unele analize detaliate, a aflat că boala s-a răspândit la nivelul creierului. „Este îngrozitor. Sunt foarte speriată. E o veste cumplită din atât de multe puncte de vedere (…) Niciunul dintre noi nu merită”, a mărturisit actrița la acea vreme.

Mărturisirile sincere ale lui Shannen Doherty despre lupta sa cu cancerul au devenit o sursă de inspirație pentru multe persoane care se confruntă cu aceeași boală. Cu toate acestea, actrița nu caută compasiune, ci încearcă să își trăiască fiecare moment la maximum, alături de cei pe care îi iubește.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro