Practicarea sărutării icoanelor, în special cele de lemn, este descurajată de către părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, care susține că saliva poate deteriora culorile acestora. Părintele subliniază că acest gest nu reprezintă o demonstrație superioară de evlavie și că persoanele care îl practică nu sunt mai credincioase decât cele care doar ating icoana cu mâna.
Părintele Calistrat relatează o întâmplare personală, care l-a determinat să creadă că icoanele și relicvele cu sfintele moaște nu ar trebui sărutate, ci doar atinse cu mâna sau cu un obiect vestimentar. Experiența respectivă a avut loc la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Mi s-a întâmplat o dată o chestiune inexplicabilă. Nu-s nici înaintevăzător, nici nu mut munții cu rugăciunea, dar punând mâna pe Sfânta, mai mult din curiozitate, cum stau mâinile una peste cealaltă, eu am pus mâna și am simțit fierbinte cum ai pune ca pe un reșou”, a declarat preotul.
De atunci, părintele Calistrat nu mai atinge racla cu mâna, ci doar cu un obiect vestimentar – fesul pe care îl poartă pe cap: „Iau fesul din cap, ating de raclă și de mâna Sfintei și-l pun în cap și e ca și cum m-am atins de sfintele moaște. Același lucru îl fac și cu icoanele. Ating fruntea ușor”, a explicat el.
În opinia sa, „nu este niciun gest de credință superautentică sau un gest de credință mai sfântă decât al altuia sau mai neobișnuit dacă ai atins cu mâna marginea icoanei și ai dus la gură, e ca și cum ai sărutat icoana.” Părintele consideră că gestul sărutării icoanei, în special cu ruj pe buze, este un act de pietate exagerat: „Mi se pare un act de prea multă pietate să stai tu să-ți lași rujul pe sticla de la icoană sau să descompui cu saliva ta compoziția chimică a culorii din care este făcută.”
Părintele Calistrat critică tendința oamenilor de a genera dispute neesențiale, inclusiv pe subiectul modului de venerare a icoanelor: „Noi căutăm scandal din nimic, ne place să ne isterizăm”, afirmă el.