Choi Jin-ri, cunoscută cu numele său de scenă Sulli, a fost găsită moartă la vârsta de doar 25 de ani, în propriul apartament.
Cadavrul a fost găsit chiar de impresarul artistei, după ce nu a reușit să comunice cu ea timp de mai bine de 20 de ore și a decis să îi facă o vizită să se asigure că este în regulă. Poliția a fost anunțată de urgență, însă nu s-a mai putut face nimic. Fata a fost declarată moartă, iar zilele acestea urmează să fie desfășurată o anchetă care să determine cauza morții ei.
Sulli și-a început cariera ca artistă în anul 2005 în Coreea de Sud, iar de atunci a fost permanent în lumina reflectoarelor. În anul 2008 a debutat ca și cântăreață în trupa f(x), iar în anul 2018 și-a început activitatea pe cont propriu.
Se pare că vedeta a avut probleme mintale de-a lungul anilor, fiind cunoscută pentru perioadele în care alegea să se retragă din lumina reflectoarelor. Motivul acestor absențe a fost oboseala fizică și mentală.
Tocmai aceste evenimente din trecut îi fac pe fani să creadă că Sulli nu a fost victima unei crime, ci că ea s-a sinucis. Confrom activității ei online din ultime vreme, ea se confrunta cu critica celor din jur, de care era foarte afectată.
Chiar artista a declarat: „Nu sunt o persoană rea. Îmi pare rău. De ce spuneți lucruri rele despre mine? Ce am făcut să merit asta?”