Reclamă

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au participat sâmbătă seara, pe 30 martie, la slujba de înviere de la biserica romano-catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, desfășurată cu ocazia Paștelui Catolic. Carmen Iohannis a atras atenția cu ținuta sa – o rochie scurtă albă, un palton de primăvară, pantofi cu toc, o eșarfă colorată și o geantă neagră.

În anii 2010, 2011, 2014 și 2017, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii, indiferent de confesiunea lor religioasă. În acest an, Paștele Ortodox va fi pe 5 mai, în timp ce cel catolic a avut loc pe 31 martie. În fiecare an, președintele Klaus Iohannis participă la slujbele religioase de Paști, alături de soția sa, Carmen.

Președintele și soția sa au fost surprinși în timp ce se pregăteau să intre în biserica „Sfânta Treime”. Înainte de a intra în biserică, cuplul prezidențial a schimbat câteva cuvinte cu jurnaliștii prezenți la fața locului. În acest context, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor care sărbătoresc Paștele catolic.

„În această seară, doresc tuturor creştinilor care sărbătoresc acum, astăzi şi mâine, Înviererea, le doresc sărbători fericite, în linişte, în pace, cu familia şi cu prietenii. Hristos a Înviat!”, a declarat Iohannis.

Desi președintele este de religie luterană, el alege să participe în fiecare an la slujba oficiată în cadrul bisericii romano-catolice din Sibiu, în care soția sa, Carmen, care este romano-catolică, cântă în cor. În acest fel, soții Iohannis sunt prezenți în fiecare duminică la slujbele religioase din Sibiu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro