Reclamă

Printesa de Wales, Kate Middleton, a dezvaluit ca sufera de cancer printr-un video emotionant, transmisand un mesaj subtil de sustinere pentru bolnavii de cancer prin intermediul florilor. Filmuletul a fost realizat în gradinile de la Windsor, unde printesa a fost înconjurată de un câmp plin de narcise, o floare asociată cu pacienții și supravietuitorii de cancer.

Kate Middleton a explicat ca a aflat in februarie despre prezenta unei formatiuni canceroase in corpul ei, la doar o luna dupa ce a fost supusa unei operatii abdominale. „In ianuarie, am suferit o interventie chirurgicala abdominala majora la Londra si, la momentul respectiv, s-a crezut ca afectiunea mea nu este canceroasa. Interventia chirurgicala a fost un succes, insa, testele efectuate dupa operatie au descoperit prezenta cancerului”, a mărturisit Printesa de Wales.

Printesa a adaugat că în prezent se află în primele stape ale unui tratament de chimioterapie preventivă, sugerând că diagnosticul a venit într-o etapă incipientă a bolii. „Prin urmare, echipa mea medicala m-a sfatuit sa urmez un tratament de chimioterapie preventiva si acum ma aflu in primele etape ale acestui tratament”, a declarat Kate.

Simbolismul narciselor a fost explicat prin site-ul organizatiei de caritate pentru cancer Marie Curie. Aceasta floare este considerata „un simbol al primaverii si reprezinta noi inceputuri si renastere”, fiind asociata cu puterea si rezistenta. De asemenea, la data de 31 august, in Marea Britanie se marcheaza ziua narciselor, persoanele purtand aceste flori la rever in semn de solidaritate cu pacientii de cancer si supravietuitorii.

Printesa de Wales a dorit sa transmita prin acest gest ca persoanele afectate de cancer „nu sunt singure”, asa cum a declarat in mesajul sau video. Ea a precizat, de asemenea, ca a ales sa dezvaluie diagnosticul copiilor ei inainte de a face anuntul public. „Ne-a luat timp sa le explicam totul lui George, Charlotte si Louis intr-un mod adecvat pentru ei si sa ii asiguram ca voi fi bine”, a mai spus Kate Middleton.

La doar doua zile de la anunt, Palatul Kensington a publicat o declaratie in numele cuplului regal, multumind publicului pentru urarile de bine. „Printul si printesa sunt amandoi enorm de emotionati de mesajele amabile primite de la oamenii de aici din Marea Britanie, din Commonwealth si din intreaga lume ca raspuns la mesajul Altetei Sale Regale”, se arata in declaratie. De asemenea, ei si-au exprimat recunoștința pentru „caldura si sprijinul publicului” si pentru respectarea dorintei lor de intimitate in acest moment dificil.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro