Reclamă

Mirel Dragomir, iubitul studentei de la Medicină din Timișoara, Andreea, a recunoscut fapta și este în arest preventiv după ce a ucis-o pe tânără cu 30 de lovituri de cuțit. Familia Andreei este devastată de știrea tragică și își dorește ca dreptatea să fie făcută.

Familia, prietenii și apropiații tânărei sunt în stare de șoc de când au aflat de moartea ei. Acum, se pregătesc pentru momentul dificil când vor lua trupul neînsuflețit de la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru a o conduce pe ultimul drum.

Mătușa Andreei, în lacrimi, a declarat pentru Antena 3 CNN: „N-am cuvinte să vorbesc. Andreea era o fată cu zâmbetul pe buze, era o fată foarte frumoasă, nu pot să o descriu. Îmi pare rău. Mă copleșește durerea, n-am cuvinte să spun. A fost o fată exemplu la liceu, peste tot oriunde a mers, un exemplu pentru toată societatea asta, avea numai zece pe linie”.

Verișorul studentei a mărturisit durerea pe care o simte și el: „O vedeam când venea pe acasă în weekend, că venea de fiecare dată, dar acum nu a mai venit. Mereu a fost acolo când aveai nevoie, a fost o elevă de zece, foarte bine educată și apreciată de colegi, de profesori”.

Potrivit raportului IML, Mirel a ucis-o pe Andreea cu 30 de lovituri de cuțit, 28 dintre ele la nivelul gâtului. Ancheta a dezvăluit că, înainte de tragedie, Andreea a încercat să pună capăt relației cu Mirel. Acesta ar fi devenit agresiv, a îmbrâncit-o pe tânără și a înjunghiat-o. După comiterea faptei, Mirel s-a dus să-și ia verișoara de la facultate.

Mirel Dragomir și-a recunoscut fapta și acum riscă să își petreacă următorii 25 de ani în spatele gratiilor.


Reclamă

Share.

Pasionat de SEO si content writing, Ionut scrie pentru substantial.ro inca din 2018.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro