Clipe de groază pentru o femeie din București, după ce a fost sechestrată în locuință de propriul fiu. Bărbatul, într-un episod de furie extremă, a amenințat că o omoară. Doar luptătorii SAS, care au intervenit de urgență, au reușit să o salveze.
Un bărbat s-a închis în casă și amenință că-și omoară mama
Misiune contracronometru în București, unde un bărbat și-a sechestrat mama și a amenințat că o va ucide. Anterior, acesta își agresase sora, pe care o bătuse crunt.
Cea care a sunat la 112 a fost sora individului, care a reușit să iasă din casă după ce a fost lovită. Aceasta a alertat autoritățile într-un suflet, speriată că fratele său în va face rău mamei lor.
La fața locului au intervenit imediat mai multe echipaje de polițiști, care au încercat să discute cu bărbatul. Acesta a refuzat dialogul, ci a început să strige și să-i înjure pe oamenii legii. A amenințat că vrea să o omoare pe cea care i-a dat viață.
Doar luptătorii SAS au reușit s-o salveze pe femeie de furia propriului fiu
În sprijinul agenților au venit și luptătorii SAS, care au reușit să pătrundă în locuință și să-l liniștească pe individ.
A fost cerut sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care a forţat intrarea în imobil, procedând ulterior la imobilizarea bărbatului. Prin intervenţia luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei, mama bărbatului a fost salvată., a transmis Poliția.
Bărbatul a fost ulterior reținut de agenții de la Secţia 8 Poliţie, care l-au dus la o clinică de specialitate. Aici, va sta internat, iar medicii vor stabili dacă în spatele acțiunilor sale a stat vreo boală psihică.
Agresorul este acum cercetat pentru faptele sale și riscă o pedeapsă pe măsură. Dacă se va stabili că era în deplinătatea facultăților mintale, împotriva lui se vor lua toate măsurile preventive impuse de lege pe perioada anchetei.