Mira este una dintre cele mai iubite artiste de la noi. Artista are o relație specială cu fanii, dar și cu mama ei care, ori de câte ori are ocazia, o vizitează la București. De data asta, Mira și Levi au pus la cale o surpriză pentru doamna Aurelia, o surpriză care a lăsat-o fără cuvinte.
Mira și mama ei au o relație specială care nu poate fi descrisă în cuvinte. Vedeta a fost mereu susținută de mama ei și nu a uitat niciodată că tot ce este acum i se datorează ei. Deși are parte de faimă și de tot ce își dorește, pentru Mira familia este pe primul loc, mai ales mama ei.
Doamna Aurelia este mereu alături de fiica ei și o susține în tot ceea ce face. Cele două aproape că și-au făcut un obicei din a se surprinde una pe cealaltă când se așteaptă cel mai puțin. De data asta, Aurelia a fost cea care a venit pe platourile de filmare, fără ca Mira să știe.
Lacrimi de fericire pe chipul mamei Mirei
Artista și-a luat revanșa în cel mai frumos mod posibil. Fiindcă mâine este ziua mamei sale, Mira i-a spus că va merge la Casa Timiș, o locație pentru care mama ei și-a pregătit babgajul. Însă, când au plecat de acasă, au observat că drumul loc duce către aeroport.
Mamei artistei i-a luat ceva timp să realizeze că este la aeroport și nu la autogară și a mai durat foarte puțin până și-a dat seama unde au de gând să o ducă Mira și Levi. Cei trei au luat zborul cu destinația Dubai, un loc pe care mama Mirei își dorea de multă vreme să îl vadă.
Profund emoționantă, doamna Aurelia nu s-a mai putut abține și a început să plângă în aeroport. Cu siguranță, nu se aștepta la o asemenea surpriză și este foarte norocoasă că are o fiică precum Mira.
@miraPentru momentele de genul muncesc și trag tare. La mulți ani mămuca mea, in avans, fiindcă mâine îți cântam de fapt ♥️