De mai bine de trei ani de zile, Daliana Răducan și Răzvan Simion trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi s-au convins că sunt suflete pereche, așa că Răzvan nu a mai pierdut timpul și a cerut-o de soție pe frumoasa lui parteneră. Cum a trecut aproape un an de la cererea în căsătorie, mulți se întreabă când au de gând cei doi să facă nunta.
Se pare că soarele a răsărit demult pe strada lui Răzvan Simion. După o relație eșuată cu Lidia Buble, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și-a găsit sufletul pereche. Și anume, pe Daliana Răducan, o frumoasă arhitectă din Capitală care îl completează perfect.
Cei doi au o relație frumoasă, dar pe care preferă să o țină cât mai departe de ochii curioșilor. În ciuda faptului că Răzvan este unul dintre cei mai celebri prezentatori din România, Daliana nu a profitat deloc de notorietatea partenerului său. Din contră, a încercat să își continue cariera ca și până acum.
Daliana și Răzvan iau în considerare și o nuntă peste hotare
Răzvan a cerut-o de soție pe Daliana la finalul anului trecut și mulți dintre cei care îi urmăresc se așteptau ca cei doi să și organizeze nunta foarte repede, dar acest lucru nu s-a întâmplat, căci Răzvan a avut alte planuri.
Anul acesta, Răzvan i-a acordat prioritate lui Dani Oțil să facă nunta, mai ales că o parte dintre invitați sunt comuni. Tocmai de aceea, au preferat să mai amâne marele moment până anul viitor. Așa cum era de așteptat, Daliana este cea care se ocupă de toate detaliile, dar nici Răzvan nu stă pe margine.
Mai în glumă, mai în serios, cuplul a ales deja nașii, însă nu sunt persoane pe care publicul să le cunoască. La capitolul cavaleri de onoare, Răzvan s-a gândit la Dani, dar se pare că mai mari șanse pentru acest rol îl are micuțul Luca Tiago.
„Nu sunt din lumea pe care ai putea-o cunoaște nașii. Cavaler de onoare l-aș pune pe Dănuț, dar cred că mai mult îl pun pe fiul lui, că el a depășit vârsta la care să fie cavaler, mai ales de onoare”, a spus Dani pentru spynews.ro.