Reclamă

Vești bune pentru românii care au carduri de energie. Guvernul a luat o decizie importantă, care-i va ajuta să nu-și piardă ajutorul pe care l-au primit și să-l folosească mai mult timp. Valabilitatea acestora a fost prelungită. 

Informația momentului despre cardurile de energie

A început sezonul rece, iar facturile românilor vor crește simțitor de la o lună la alta. Persoanele din categoriile vulnerabile, care se descurcă mai greu cu banii, au primit deja un ajutor financiar pentru încălzirea locuințelor.

Este vorba de cardurile de energie, alimentate ultima oară în luna septembrie cu suma de 700 de lei. Acești bani pot fi folosiți pentru a acoperi costurile pentru încălzirea unei locuințe.

Inițial, beneficiarii aveau ca termen limită să le utilizeze finalul lunii decembrie a acestui an. Mulți s-au temut că nu vor avea ocazia să folosească banii și că astfel îi vor pierde.

Guvernul a revenit asupra valabilității acestor carduri și a decis să o prelungească. Joi, după ședința de la Palatul Victoria, Adrian Câciu a transmis că banii vor putea fi utilizați până la finalul lunii martie a anului 2024.

Astăzi am formalizat adoptarea acestei măsuri, astfel încât beneficiarii, familiile vulnerabile, gospodăriile vulnerabile să poată să plătească facturile la energie până la 31 martie 2024. Termenul iniţial era 31 decembrie 2023.,a declarat ministrul.

Câciu a explicat că această prelungire a valabilității ajutorului pentru încălzire a fost posibil doar după ce Guvernul s-a consultat cu Comisia Europeană.

Ce se întâmplă cu plafonarea la energie în 2024

Prețurile la energie au explodat în toată Europa după izbucnirea războiului din Ucraina. Guvernul a decis atunci ca prețurile pentru consumatori să fie plafonate, o măsură care a permis românilor în continuare să reușească fără eforturi materiale extraordinare să-și acopere facturile.

Din 2024, nu este clar ce se va întâmpla cu această plafonare. Din partea Guvernului, vin semnale că se dorește prelungirea acestei măsuri. Însă nu e clar dacă Comisia Europeană va fi de acord.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro