Reclamă

Karmen Minune este o adevărată norocoasă că a avut șansa să se nască într-o familie cu posibilități financiare. Vedeta a recunoscut că nu i-a lipsit niciodată nimic și, tocmai din acest motiv, nu a fost nevoită să muncească o secundă. Însă, în timp ce alții visează la o asemenea viață, Karmen spune că are și regrete.

Karmen este una dintre vedetele care a avut parte de tot ce este mai bun în viață. Faptul că s-a născut într-o familie care a avut de toate, a ajutat-o și a susținut-o în tot ceea ce a vrut să facă a fost un mare plus pentru ea. Însă, asta a venit la pachet și cu presiunea pe care cei din jurul său au pus-o asupra ei.

Karmen a simțit pe propria piele că nu este ușor să fii fiică de vedetă, mai ales când tatăl tău este nimeni altul decât Adi Minune. Artista a fost mereu preocupată să nu greșească și să facă lucrurile ca la carte, astfel încât familia sa să aibă motive să fie mândră de ea.

Karmen Minune și-a pus internetu-n cap cu cele mai recente declarații. „Mie mi-ar fi plăcut să mă angajez”

Lui Karmen nu i-a lipsit nimic

Karmen a vrut mereu să aibă propria ei identitate și, deși îi era ușor să se agațe de numele tatălui ei, aceasta a simțit că poate face mai mult. În prezent, artista are o carieră de care este foarte mândră, are fanii ei care o apreciază pentru ceea ce face și, mai presus decât orice, are o familie minunată.

Acum, ajunsă la vârsta maturității și după ce a trecut prin anumite etape care au format-o ca om și ca artist, Karmen a ajuns la concluzia că are un regret. Și anume, acela că a primit totul pe tavă și nu a avut ocazia să muncească, să simtă cum este ipostaza de angajat care merge și dă un interviu pentru un loc de muncă pe care și-l dorește.

„Mi-ar fi plăcut ca tata să-mi zică: Auzi, ai 18 ani, hai, întreține-te singură, că m-ar fi împins să fac bani, m-ar fi împins să-mi fie foame. O zic din punctul de vedere al unui copil care a avut tot ce-i trebuie și niciodată nu a fost nevoit să muncească. Mie mi-ar fi plăcut să mă duc să mă angajez”, a spus Karmen „Acasă La Măruță”.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro