Tensiunile în Orientul Mijlociu cresc alarmant de la o oră la alta. Israelul este lovit atât din Fâșia Gaza, cât și din Liban. În ziua în care liderul Hezbollah a ținut un al doilea discurs, în care era așteptat să declare oficial război, un oficial de la Tel Aviv a amenințat direct gruparea.
Israelul face amenințări directe către Liban. „Hezbollah face greșeli…”
În ultimele zile, Israelul este atacat de pe mai multe fronturi. În sud, Hamas lansează rachete în replică la invazia israeliană din Fâșia Gaza. În nord, sunt ciocniri cu gruparea șiită libaneză Hezbollah, care ar putea atrage în război întreg Libanul.
Până acum, Tel Avivul a mobilizat trupe militare la ambele granițe și și-a evacuat cetățenii din aceste regiuni, în mod preventiv.
Amenințările directe către Hezbollah a fost lansat de ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant. Oficialul a spus că gruparea este pe punctul să facă o mare greșeală, referindu-se la declararea oficială a războiului.
Ministrul Apărării de la Tel Aviv a spus că într-un eventual conflict, singurii care vor avea de suferit, în cele din urmă, sunt civilii. Iar armata israeliană este pregătită să lanseze o contraofensivă de aceeași amploare ca cea din Fâșia Gaza.
Le spun aici cetățenilor din Liban, îi văd deja pe cetățenii din Gaza mergând cu steaguri albe de-a lungul coastei și îndreptându-se spre sud. „Hezbollah face greșeli și antrenează Libanul într-un război care s-ar putea derula., a declarat Gallant.
Iar ca să-și susțină și mai mult declarațiile, ministrul a vorbit despre capacitatea de atac a IDF. Mai exact, acesta susține că forțele aeriene folosesc mai puțin de o zecime din capacitatea lor în intervenția din Fâșia Gaza.
Declarațiile lui au fost făcute în aceeași zi în care Sayyed Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, a ținut un nou discurs. Este al doilea de la începutul războiului și în ultimii ani.
Temerea cea mai mare a puterilor lumii și țărilor arabe este faptul că într-un final, acesta va declara oficial război Israelului.