Matthew Perry, actorul care a adus la viață unul dintre cele mai îndrăgite personaje din „Friends”, a fost condus pe ultimul drum. Vedeta a avut parte de o ceremonie restrânsă, la care au participat doar 20 de persoane, printre care și ceilalți actori alături de care a devenit celebru.
Matthew Perry, condus pe ultimul drum de prieteni și familie
Au fost momente dificile la Los Angeles, unde a avut loc înmormântarea lui Matthew Perry. Actorul care s-a stins la vârsta de 54 de ani a fost condus pe ultimul drum doar de câteva zeci de persoane.
Ceremonia a avut loc la cimitirul Forest Lawn din cartierul Hollywood Hills din Los Angeles. Aici se odihnesc mai multe nume cunoscute din industria filmului, iar actorul din „Friends” își merită pe deplin acest loc de veci.
În total, 20 de persoane au venit să-și ia un ultim „Adio!” de la Perry. Printre aceștia se numără și Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc și David Schwimmer, cei 5 „prieteni” alături de care a devenit faimos unei lumi întregi.
Actorul a fost înmormântat după ce medicii legiști au terminat examinările pentru determinarea cauzei exacte a morții sale. Amintim că Matthew Perry a fost găsit decedat în locuința sa din Los Angeles în urmă cu o săptămână.
Până acum, nu există nicio informație despre posibila cauză care i-a provocat moartea. Au fost preluate probe toxicologice, care vor stabili dacă decesul a avut legătură cu consumul de substanțe interzise.
Matthew Perry este cunoscut pentru problemele pe care le-a avut încă din tinerețe cu drogurile. Consuma chiar și în timpul filmărilor „Friends”, iar în anii ce au urmat dependența lui a devenit tot mai gravă.
A fost internat de zeci de ori la dezintoxicare, însă de fiecare dată viciul său a fost mai puternic. Cel mai grav a fost când a avut o ruptură de colon și a stat în spital internat pentru mai multe săptămâni.