Reclamă

Pe cât de bine merg lucrurile pe plan profesional, pe atât de mult scârțâie pe cel personal. Jador, căci despre el este vorba, nu are deloc noroc în dragoste și aproape că toate relațiile sale sunt de scurtă durată. Deși a trecut ceva timp de când s-a despărțit de Alexandra Dobia, aceasta recunoaște că se mai gândește la ea.

Jador este unul dintre cei mai râvniți burlaci de la noi. Artistul nu duce deloc lipsă de propuneri din partea fanelor, iar femeile roiesc în jurul lui. În ciuda faptului că mulți bărbați sunt invidioși pe el, Jador nu se lasă convins atât de ușor și se pare că este tot singur.

În urmă cu câteva luni, manelistul le prezenta fanilor pe noua lui iubită. Alexandra părea sufletul lui pereche, iar cei doi erau de nedespărțit. Dar, din păcate, relația lor nu a fost una longevivă, astfel că, la scurt timp după ce s-au afișat împreună, s-au și despărțit.

Fosta iubită a lui Jador și-a schimbat numărul de telefon și nu mai vrea să audă de artist. „În momentele de slăbiciune, aș mai suna-o”
social media

Vestea a picat ca un trăznet asupra fanilor care au sperat până în ultima clipă că este o glumă. Mulți dintre cei care îl urmăresc pe Jador se așteptau ca artistul să se căsătorească cu Alexandra. Ba chiar și Carmen Harra a prezis o nuntă în viața artistului în luna septembrie a acestui an.

Jador: „M-am despărțit de ea pentru că a considerat că sunt un îndoctrinat”

Acum, Jador s-a întors în punctul din care a plecat și anume, burlăcia. Artistul este foarte dezamăgit și spune că, oricât de mult ar iubi oamenii, nu are parte de ei și aproape că s-a obișnuit cu singurătatea.

În continuare, acestuia îi mai fuge gândul la fosta iubită, dar se pare că Alexandra Dobia nu mai vrea să audă de el. Aceasta și-a schimbat până și numărul de telefon, astfel ca manelistul să nu mai dea de ea. Deși îi este greu, Jador a recunoscut că nu o judecă pentru acest gest și că este mai bine, chiar și pentru el.

„Și-a schimbat numărul de telefon și foarte bine a făcut. Eu, în momente de slăbiciune, aș mai suna-o. De o femeie cu care am stat doi ani, cum să nu fiu încă îndrăgostit și să-mi treacă în două luni. Eu n-am iubit prea multe fete la viața mea. Ea are tot respectul și toată cinstea din partea mea.”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro