Reclamă

Fenomenele extreme sunt din ce în ce mai prezente în întreaga lume. Odată cu încheierea sezonului de vară, am scăpat de incendiile de vegetație, iar acum ne confruntăm din ce în ce mai des cu inundații și ploi torențiale. Ceea ce este de-a dreptul îngrijorător este faptul că inundațiile au luat pe sus orașe deșertice.

De mai bine de 16 ore, Qatar este sub ape. Oricât de ciudat ar putea suna, orașul din mijlocul deșertului a fost luat pe sus de cantitățile însemnate de apă care au căzut în ultimele ore. Rocsana Marcu, vedeta din România care este agent imobiliar în Doha, a postat un filmuleț apocaliptic fix din mijlocului dezastrului.

@rocsanamarcu #doha #qatar #thunderstorm #neverhappenedbefore #whatisthis ♬ original sound – Rocsana Marcu

Este printre puținele dăți în care Qatar se confruntă cu astfel de fenomene, mai ales dată fiind clima din zonă. Apele au înghițit întregul oraș, iar circulația de pe marile artere a fost dată peste cap.

Zeci de mașini blocate în trafic

Autoritățile au fost luate prin surprindere, dar au încercat să acționeze cât mai repede pentru a controla dezastrul. Ministrul de Interne a postat pe rețelele sociale mai multe rute alternative pentru principalele străzi, tocmai pentru a evita coliziunea mașinilor pe străzile principale Salwa Road, Sabah Al-Ahmad Corridor și February 22 Road.

Inundații apocaliptice în Qatar. Orașul din mijlocul deșertului, cuprins de averse neobișnuite
Doha News

Cei surprinși în trafic în inundații au fost sfătuiți să apeleze numerele de urgență 148 sau 18 pentru ca autoritățile să se prezinte la ei în timp record și să îi salveze. Deși se confruntă destul de rar cu astfel de evenimente, cele două numere sunt alocate special urgențelor în caz de ploi severe.

Înainte de Qatar, printr-o situație asemănătoare au trecut și cei din Londra, acolo unde furtuna Babet a făcut ravagii. Mai multe zone din Regatul Unit au fost inundate, iar englezii au fugit cât au putut de repede din calea șuvoaielor de apă. Din fericire, pentru moment, pericolul de alte astfel de inundații a trecut pentru ei.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro