Irina Fodor se poate considera o norocoasă, nu doar din punct de vedere personal, ci și profesional. Faptul că Gina Pistol a rămas însărcinată a fost ocazia vieții ei de a trăi experiențe unice, la capătul lumii. Irina este la al treilea sezon de „America Express”, dar niciodată nu s-a gândit cum ar fi să aibă statutul de concurent.
„America Express” este o adevărată provocare nu doar pentru concurenți, ci și pentru echipa de producție. Cu toții simt aceeași adrenalină, aceleiași pericole, doar că diferă intensitatea. Acest lucru a fost confirmat și de Irina Fodor care deja s-a integrat în formula „America Express”.
Pentru vedetă nu a fost deloc ușor să plece de acasă la filmări, mai ales că ultimele două sezoane au fost unele extrem de intense, pe tărâmuri periculoase. Însă, înainte de a face asta, Irina știa în mare parte care este sentimentul, iar asta pentru că Răzvan Fodor, soțul ei, a fost marele câștigător al unui sezon.
Irina Fodor: „Orice, numai să fiu!”
Pentru Irina, inclusiv ipostaza de prezentatoare este una grea, iar pe „Drumul Soarelui” a avut parte de aventuri și trăiri pe care nu le va uita niciodată. Prezentatoarea își amintește cum în prima zi de filmare cu toții au simțit pe propria piele un cutremul de 6 grade și, cu siguranță, nu a fost cel mai plăcut sentiment.
În cursă, Irina Fodor este implicată trup și suflet și simte la unison cu echipele provocările și emoțiile. Deși este văzută mereu la pupitrul ei roșu, asta nu înseamnă că vedeta este complet detașată de ceea ce se întâmplă în jurul ei.
Și, totuși, momentan aceasta nu s-a văzut deloc în ipostaza de concurentă, iar asta pentru că are destul de multe frici peste care nu este sigură că poate trece. Dar, prin absurd, dacă ar fi nevoită să plece în aventura „America Express”, s-ar baza pe soțul ei, Răzvan Fodor.
„Aș participa pentru că dă dependență. Dacă mi s-ar spune că anul acesta, singura variantă pentru mine ca să participi la „America Express” este să fii concurentă, aș spune probabil da. Orice ar fi, doar să fiu. Probabil că aș participa cu Răzvan, a câștigat, știe cum se face.”, a spus Irina într-un interviu.