Reclamă

„America Express” este unul dintre cele mai ambițioase proiecte pentru Irina Fodor. Venită pe locul Ginei Pistol, soția lui Răzvan Fodor se află, deja, la al treilea sezon pe care îl filmează și dă dovadă că s-a integrat foarte repede. Însă, niciun sezon nu seamănă cu altul și, tocmai de aceea, surprizele sunt la orice pas.

Irina Fodor poate spune că „America Express” este proiectul care i-a schimbat viața. Dincolo de faptul că i-a oferit multă expunere, emisiunea a ajutat-o să descopere lucruri noi și, de ce nu, să se descopere pe sine. Multă lume crede că pentru prezentatori, aventura este mult mai simplă, dar realitatea este cu totul și cu totul alta.

Vedeta a povestit de nenumărate ori în interviurile pe care le-a acordat că „America Express” este la fel de solicitantă și pentru ea, chiar dacă se află în ipostaza de prezentator. De cele mai multe ori, trăiește emoțiile la aceeași intensitate ca și concurenții, mai ales că trebuie să fie prima care îi întâmpină.

Irina Fodor, țeapă la filmările pentru „America Express”. „Ce comanzi și ce primești”
Instagram

Irina Fodor trăiește la maxim aventura

Pentru Irina Fodor, traseul nu este deloc unul ușor și nici orele de somn nu sunt prea multe la număr. Soția lui Răzvan abia dacă apucă să doarmă câteva ore pe noapte, iar asta pentru că echipa de producție, de cele mai multe ori, trebuie să fie la punctul de întâlnire cu concurenții foarte devreme.

Pentru a mai diminua nivelul de oboseală, Irina Fodor a decis să își comande un scaun pe care să-l folosească atunci când stă și așteaptă echipele să vină la ea. Însă, atunci când a primit coletul, nu mică i-a fost mirarea să vadă cum arată, de fapt, scaunul ei.

De departe, acesta nu era deloc așa cum și-a dorit ea, ci, mai degrabă, părea unul de păpuși. Însă, nu a vrut să-i facă retur, ci a promis că se va descurca cu el așa cum e.

@irinafodorfp Urmăriți AMERICA EXPRESS? #antena1 #americaexpressromania #asiaexpressromania #tvshow #realityshow #irinafodor #fy #foryou #followme #romania ♬ sunet original – Irina Fodor


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro