Lumea artistică din România este în doliu. Iubita actriță Natașa Raab, cunoscută și ca „Coana Chiva” de publicul român, s-a stins din viață. Actrița avea 70 de ani și se lupta cu o boală cumplită.
De ce boală cumplită suferea Natașa Raab
Natașa Raab, cunoscută românilor pentru zecile de persoane pe care le-a adus la viață cu deosebită măiestrie, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani.
Actrița, o adevărată doamnă a teatrului românesc, și-a încântat publicul atât cu apariții pe micile ecrane, în filme și telenovele, cât și pe scenă.
De asemenea, a dat viață personajului „Coana Chiva” dintr-o reclamă savuroasă la produse lactate. Ani la rândul, posturile de televiziune au rulat momentul publicitar, transformat într-un moment artistic de doamna Naab.
În spatele zâmbetului actriței era însă ascunsă multă suferință. După ce și-a pierdut soțul, a primit cea mai cumplită veste. Era anul 2020 când a fost diagnosticată cu Parkinson, o boală care afectează tot organismul, degradându-l pe zi ce trece.
„Mă simt foarte rău, vreau să mor şi eu…”
Natașa Raab nu a făcut un secret din afecțiunea care o chinuia. În anul 202o, a acceptat să acorde un interviu în care și-a deschis inima în fața publicului său. Actrița a mărturisit că boala de care suferă o face să se simtă din ce în ce mai rău, iar corpul îi este tot mai slăbit.
În ultimii ani de viață, din cauza bolii cu care a fost diagnosticată, a avut nevoie de o însoțitoare, care îi era în permanență alături. Ulterior, a fost internată într-un centru special pentru persoane diagnosticate cu Parkinson.
Mă simt foarte rău, vreau să mor şi eu, nu mai sunt aşa volubilă cum eram. (…) Sunt foarte bolnavă, am o boală autoimună care îmi afectează creierul. Sunt lovită de soartă, aşa am fost toată viaţa, lovită de încercări., a mărturisit actrița pentru Click!.
În ciuda suferințelor fizice, Natașa Raab se lupta și cu dorul de scenă și de meseria pe care a făcut-o toată viața cu extrem de multă dragoste. Voia în continuare să fie actriță și să aducă la viață personaje în fața publicului său, însă după ce boala i-a avansat acest lucru a fost imposibil.