Reclamă

Anul acesta, compania aeriană low cost Wizz Air a avut multe probleme care au dat peste cap traseele românilor și nu numai. Însă, dincolo de probleme tehnice, mai nou, compania a decis să amâne sau chiar să anuleze mai multe zboruri către destinații precum Italia, Spania sau Franța din cauza atacurilor teroriste din zonă.

Săptămâna a început cu stângul pentru mai mulți români și nu numai care au apelat la serviciile Wizz Air. Compania a amânat mai multe zboruri în urmă cu doar câteva ore, iar motivul este unul independent de Wizz Air. În ultima vreme, amenințările teroriste sunt din ce în ce mai dese, astfel că Wizz Air a decis să pună pe primul loc siguranța pasagerilor.

Astfel, mai multe zboruri cu destinații precum Italia, Spania sau Franța au fost amânate, iar pasagerii au fost nevoiți să rămână și să aștepte noi vești din partea companiei aeriene.

Zboruri Wizz Air, amânate din cauza amenințărilor teroriste. Zeci de români, blocați pe Aeroportul Treviso, din Veneția

Întregul program al zborurilor a fost dat peste cap

Aceasta decizie a fost luată extrem de repede, asta după ce mai multe orașe mari din lume au început să se confrunte cu amenințări, ba chiar și atacuri teroriste. Tocmai de aceea, compania aeriană a refuzat să mai ridice aeronavele de la sol și le-a recomandat tuturor pasagerilor să aibă răbdare și să înțeleagă situația.

Sute de români au rămas blocați pe diverse aeroporturi din lume și, chiar dacă nu este cea mai comodă situație și nu visau la asta, cu toții s-au conformat și au înțeles gravitatea situației și decizia de ultim moment luată de Wizz Air.

„Am ajuns pe Aeroporul Treviso, suntem încă în Italia. Am fost informați că zborul nostru are o întârziere de două ore și zece minute. Din ce ne-am informat, sunt niște probleme cu atentate în Italia, Franța și Anglia. Am vorbit cu cei de la Wizz Air, ne-au dat vouchere să ne luăm ceva din aeroport”, au spus niște români blocați în Veneția.

@alexfoiciuc♬ sunet original – ⚜️🅐🅛🅔🅧 🅨🅞⚜️


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro