Reclamă

Andreea Bălan are o carieră fulminantă, iar pentru succesul de acum a început să pună primele cărămizi încă de mică. Artista a fost mereu atrasă de muzică și aproape că nu a fost zi din viața ei pe care să nu o dedice acestei pasiuni. Drept dovadă, în prezent, este una dintre cele mai bune voci de la noi, iar asta i se datorează ei, în totalitate.

Andreea Bălan a crescut și s-a format de mică pe scenă. Artista are publicul alături de la o vârstă fragedă, de când a pășit pentru prima dată în industria muzicală. Deși a cunoscut marele succes alături de colega ei de trupă, Andreea Antonescu, Andreea Bălan s-a făcut remarcată și pe cont propriu.

Fără doar și poate, artista a descoperit rețeta succesului, iar asta se vede datorită faptului că, de ani de zile, se menține în topuri fără nicio problemă. De altfel, este printre puținele artiste care au atâtea concerte pe bandă rulantă și care continuă să își uimească publicul.

De nerecunoscut! Cum arăta Andreea Bălan la 10 ani, atunci când l-a cunoscut pentru prima dată pe Aurelian Temișan
social media

Andreea Bălan a cucerit publicul de mică

Andreea Bălan s-a născut pentru a fi pe scenă, iar la 10 ani, a fost una dintre primele ei ocazii de a lua contact cu lumea și industria muzicală. Pe vremea aceea, artista era doar o copilă emoționată care își dorea să cânte și care voia ca visul ei să prindă aripi.

La 10 ani, Andreea Bălan a avut ocazia de a-i cunoaște pe doi dintre cei mai apreciați artiști de la momentul respectiv și nu numai. Și anume, pe Mihai Constantin, cel care și prezenta concursul la care a participat Andreea, dar și pe Aurelian Temișan.

Ani mai târziu, destinul a făcut în așa fel încât Andreea Bălan să îl reîntâlnească pe Aurelian Temișan la masa juraților de la „Te cunosc de undeva”. Cei doi au rezonat atât de bine, încât artistul și soția lui sunt nașii celor două fetițe pe care le are Andreea.

@vremuri.ne.bune Andreea Bălan avea doar 10 ani atunci când l-a întâlnit prima dată pe Aurelian Temișan, care acum este nașul ei, dar cu care a fost și colegă la masa juraților de la show-ul transformărilor, Te cunosc de undeva!, de la Antena 1, multă vreme. #Andreeabalan #aureliantemisan #muzicaveche #romania #tiktokmoldova #amintiri #tiktokmoldova😎😎 #chisinau #moldova #pentrutine #misiuneatiktok ♬ original sound – Vremuri.ne.bune


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro