Legea cărnii a fost modificată recent de Parlamentul României. Acest produs va fi interzis în magazinele din toată țara și nu va fi comercializat. De asemenea, există și alte prevederi în ceea ce privește produsele care conțin carne puse spre vânzare.
Acest tip de carne va fi interzis în România
Parlamentarii României nu vor ca românii să mănânce carne artificială, care deja face furori peste hotare. Așa că au decis să modifice legea cărnii și să interzică acest tip de carne și produse.
În țări precum Statele Unite ale Amercii, Canada și Singapore, oamenii pot cumpăra deja carne făcută în laborator. În Europa, acest tip de produs nu a fost încă introdus pe piață, însă există laboratoare din Germania care încearcă să-l realizeze.
Comisia de Argicultură din Senat susține că o astfel de măsură este necesară, mai ales că în România există încă gospodării în care oamenii cresc animale pentru carne.
Suntem hârăziți de bunul Dumnezeu să avem încă o agricultură spre tradițional, să avem ce produce. Românii cresc porci pe bătătură, mănâncă cârnați., a declarat George Scarlat, președintele comisiei de agricultură din Senat.
Ce alte modificări au mai fost aduse legii cărnii
Există și alte modificări aduse legii, menite să-i protejeze pe cumpărătorii români. Magazinele vor fi obligate să afișeze pentru produsele din carne și țara de proveniență a acestora.
În acest fel, comercianții nu vor mai putea să-i păcălească pe cumpărători să plătească mai mult prin etichete care să promită că produsele sunt din România, când în realitate acestea sunt de import.
Mai mult decât atât, și restaurantele ar putea să fie obligate să facă același lucru cu carnea pe care o vând. În caz contrar, amenzile prevăzute în modificările aduse legii ajung și la 20.000 de lei.
Noua formă a legii va fi votată în Senat, iar mai apoi în Camera Deputaților. Ulterior, va ajunge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.