De mai bine de o săptămână, în Israel au loc adevărate atrocități. Atacul de sâmbata trecută, cu 5.000 de rachete la prima oră a dimineții a determinat Israelul să declare stare de război. Însă, prin aceleiași suferințe trec și oamenii nevinovați din Fâșia Gaza.
Fără doar și poate, războiul este unul dintre cele mai triste și tragice episoade din istoria unei țări. Din păcate, în 2023 încă mai există tensiuni care, așa cum se întâmplă între Israel și Palestina, escaladează în războaie sângeroase. De mai bine de o săptămână, mii de oameni și-au pierdut viața, iar alții aleargă să se salveze din calea atacurilor.
Deși focusul tuturor este îndreptat către situația din Israel, același dezastru se întâmplă și în Palestina, unde oamenii nevinovați sunt panicați și se tem pentru viața și siguranța lor. Zilele trecute, peste întreg teritoriul din Fâșia Gaza au fost aruncate mii de pliante prin care li se spunea tuturor să evacueze teritoriul, pentru că se pregătește ceva mult mai grav. Însă, mesajele aruncate din partea Israelului s-au dovedit a fi doar o propagandă.
Realitatea din Fâșia Gaza este una extrem de tristă, palestinienii nevinovați fiind victima setei de putere și de dreptate dintre cele două tabere adverse. Odată cu izbucnirea acestui război, resursele au început să fie și mai limitate decât înainte, iar unele puncte prin care palestinienii primeau apă și mâncare au fost distruse.
Egiptenii, lecție de umanitate
Zilele acestea, imaginile cu adevărat emoționante și umanitare au venit din partea egiptenilor care le-au dat tuturor o adevărată lecție.
Fără să le pese că s-ar putea expune pericolului, sute de egipteni au fost surprinși în timp ce se îndreptau, prin căldură și praf către Palestina, mai exact, către locuitorii din Fâșia Faza pentru a le duce apă și mâncare, toate fiind cărate în spate.
Gestul lor a primit admirația tuturor și au demonstrat încă o dată că, atunci când vrei să faci bine, găsești variante.