NATO reacționează prompt după ce o nouă dronă rusească s-a prăbușit pe teritoriul României. Vor fi trimise urgent mai multe avioane de luptă, dar și militari, care să supravegheze zona de graniță cu Ucraina.
Avioanele NATO, trimise urgent în România după ce încă o dronă s-a prăbușit în Tulcea
Miniștrii de apărare ai țărilor statelor membre ale Alianței au luat parte la o reuniune la sediul de la Bruxelles. La întâlnire au luat parte și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dar și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Stoltenberg a fost cel care a transmis cum urmează NATO să reacționeze la valul de atacuri lansate de Federația Rusă asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre. Până acum, mai multe dispozitive explozive de origine rusă s-au prăbușit pe teritoriul României, în județul Tulcea.
Secretarul general al Alianței a declarat că urmează să fie întărită supravegherea pe teritoriul țării noastre, inclusiv cu forțe terestre. De asemenea, urmează și ca operațiunile militare aeriene. În acest sens, vor fi trimise mai multe aeronave care să survoleze zona.
Și în țară, subiectul dronelor rusești a fost discutat în Consiliului Suprem de Apărare a Țării. În cadrul ședinței convocate de președintele Klaus Iohannis a fost probat un plan de achiziții pentru armată valabil următorii zece ani.
Pe lista de echipament militar se numără 200 de mii de proiectile pentru tunurile antiaeriene și a altor câteva mii de proiectile cu bătaie mărită.
Dronă rusească, prăbușită la 3 km de casele oamenilor
Amintim că drona de origine rusească s-a prăbușit în această săptămână la 3 kilometri de localitatea Plauru din Tulcea. La locul impactului, s-a format un crater. Localnicii au relatat că în zona prăbușirii a avut loc o explozie, urmată apoi de un incendiu.
În ciuda incidentului, românii din zona respectivă nu au primit mesaj RO-Alert, prin care să fie avertizați de pericol.
Resturile de dronă au fost recuperate deja de militarii din zonă și au fost duse pentru efectuarea unei expertize. În urma acesteia, se va stabili cu exactitate originea sa.