Reclamă

Un banal examen pentru obținerea permisului auto a fost cât pe ce să se transforme într-o tragedie. Cuprinsă de emoții în ziua cea mare, o femeie a leșinat la volan, după câteva minute după ce a urcat la volan. Polițistul examinator a devenit, în acea zi și pentru acea femeie un adevărat erou, pentru că i-a salvat viața.

Direcția Generală de Permise de Conducere și Înmatriculări a postat pe pagina oficială de Facebook relatarea unui eveniment care, la prima vedere, poate părea un scenariu de film, dar, totul este cât se poate de adevărat. Un polițist examinator habar nu avea că ziua lui obișnuită în care testează abilițățile practice ale aspiranților la un permis de conducere va fi ziua în care va deveni eroul.

Ionuț era examinator, în momentul în care în mașina alocată probei de traseu s-a urcat o femeie de 45 de ani. Vizibil emoționată, femeia a sperat că va trece cu bine peste acest moment. Aceasta era extrem de agitată, dar polițistul a crezut că sunt clasicele emoții.

O intervenție promptă și decisivă, care a salvat o viață

Din păcate, după doar 2 minute de când s-a urcat la volan, femeia a intrat în stop cardio-respirator, moment în care Ionuț a apăsat frâna de urgență și a acționat ca un erou. A sunat la 112, dar, în timp ce a așteptat echipa de medici, și-a dat seama că femeia este în stop cardio-respirator.

Ionuț a aplicat imediat metodele de resuscitare, ajutat chiar de soțul femeii. După scurt timp, la fața locului a ajuns și echipajul medical care s-a ocupat mai departe de victimă.

În acea zi, Ionuț, polițistul salvator a primit mesaj de la soțul femei, spunându-i că totul este bine și că medicii i-au comunicat că aceasta își va reveni în scurt timp.

 

O femeie a intrat în stop cardio-respirator în timpul examenul practic pentru permisul auto. Polițistul examinator a acționat exemplar
Facebook

Povestea care i-a adus lui Ionuț toată aprecierea

Ionuț era în timpul procesului de examinare, la traseu, iar, la volan, urma să se urce o femeie de 45 de ani.
A observat că are o anumită stare de agitație, dar s-a gândit că are emoții. A încercat să o calmeze.
-Vom porni pe traseu. Vă rog să fiți calmă. Îmi spuneți dumneavoastră când putem pleca.
După doar 2 minute de începutul probei, femeii i s-a făcut rău și a căzut cu capul pe volan.
Imediat, Ionuț a călcat frâna de urgență și a apăsat pe avarii.
-Sună la 112 să trimită repede o salvare. Indică-le strada… la numărul…, i-a spus Ionuț celuilalt candidat care se afla pe bancheta din spate.
I-a luat pulsul femeii și și-a dat seama că aceasta era în stop cardio respirator.
Colegul nostru a coborât victima de la volan și a început să îi aplice procedeul de resuscitare.
Lângă Ionuț a sosit un bărbat.
-Ajut și eu, a spus acesta așezându-se victimă.
Așa i-a găsit echipajul medical, pe cei doi bărbați.
-Cum este?
-E în viață, pulsul și-a revenit, a răspuns bărbatul care l-a ajutat pe Ionuț.
Apoi s-a întors către acesta:
-Eu sunt soțul. Vă mulțumesc frumos!
Cadrele medicale sosite au acordat primul ajutor femeii și au transportat-o la spital.
Aseară, Ionuț a primit un telefon. Era soțul victimei.
-Vreau să vă mulțumesc din suflet! Soția mea este bine și am fost informat că își va reveni complet!

Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro