Relația dintre Andreea Bălan și George Burcea este, deja, istorie, singurul lucru care îi mai leagă fiind actele căsătoriei și, normal, cei doi copii pe care îi au împreună.
Andreea Bălan a fost foarte evazivă când a vorbit despre momentul în care au apărut primele probleme și discuții în relația ei cu George Burcea, deși o parte dintre cunoscuții ei au intuit cu mult înainte ca scandalul să devină public.
Mai mult decât atât, în luna decembrie, Andreea Bălan i-a tot transmis avertismente, mai mult sau mai puțin voalate, lui George Burcea. Dar, spun sursele WOWbiz.ro, momentul în care Andreea Bălan și George Burcea au mers împreună la un eveniment monden a fost și momentul în care George Burcea luat primul ”cartonaș galben” de la artistă. Mai exact, își amintesc sursele noastre, cu o zi sau două înainte, cei doi s-au certat, iar la acel moment, chiar dacă Andreea Bălan și George Burcea încercau să zâmbească, lucrurile erau dificile. Iar Andreea Bălan a făcut niște aluzii cât se poate transparente, postându-le chiar și pe contul ei de Instagram, doar-doar va pricepe George Burcea că nu e ”de joacă”.
Așa că, îmbrăcată în rochie albă de mireasă, cu o geacă de piele, a realizat o filmare cu ea învârtindu-se, punând în evidență calitățile indiscutabile pe care le are ca femeie, iar fondul muzical a fost ales cu tâlc, chiar dintr-o melodie de-ale sale, ”Eroare”.
”N-ai sa mai gasesti una ca mine
N-am sa mai iubesc unul ca tine
Din mintea mea te-am sters deja
Se pare.. ai fost doar o eroare”, erau versurile melodiei pe care Andreea Bălan a ales-o, pe 10 decembrie 2019, pentru a-i transmite lui George Burcea că este cazul să se îndrepte în comportamentul față de ea.
”Din decembrie, George a lipsit de acasă cu nopțile, fără explicații. Iar la jumătatea lui decembrie, pe când Andreea Bălan avea deja tot felul de concerte programate, așa cum se întâmplă în acea perioadă a anului, el a început să încerce să provoace scandaluri în casă. Îi răspunea în doi peri, se închidea în tăceri opace, iar la un moment dat, chiar când ea se pregătea să meargă la un concert, i-a trântit, verde în față, că nu o mai iubește. Andreea a ajuns la concert, era pe lângă București, și abia s-a mai putut concentra la show-ul ei, se vedea că era afectată. Iar asta se petrecea pe 21 decembrie… iar de atunci, din rău în mai rău…”, ne-a mai spus sursa noastră.