Românii blocați în Israel au avut o singura șansă să se salveze și să se întoarcă în țară: să scoată bani mulți din propriul buzunar. Zborurile spre România au fost suplimentate, dar la suprapreț. Așa că cei care nu au dispus de sumele necesare sunt încă blocați în zona de război.
Românii blocați în Israel, jermăniți ca să se salveze
Din informațiile disponibile până în acest moment, pe teritoriul Israelului erau 1.600 de români când a izbucnit conflictul. Au cerut ajutor consular de la Ambasadă, după cum li s-a recomandat de autoritățile din România, însă ajutorul mult așteptat nu a venit.
TAROM, compania de stat de transport aerian a României, și-a suplimentat zborurile dinspre Israel. Doar că biletele nu le-au fost puse la dispoziție gratuit oamenilor, ci contracost.
Din mărturiile celor care au reușit să se întoarcă în siguranță acasă, diferența dintre viață și moarte a fost făcută de posibilitățile materiale. Biletele către România au fost vândute la suprapreț, semn că operatorul aerian a încercat să profite de situația de criză ca să-și majoreze profiturile.
O familie de 4 persoane a declarat pentru Observator că pentru bilete a achitat suma de 3.000 de euro. Bani pe care un român de rând îi face cu greu și de care mulți nu dispun.
Ce spune Marcel Ciolacu despre prețurile plătite de români
Despre aceasta situație halucinantă a discutat și Marcel Ciolacu, premierul României. Anterior, atât el, cât și președintele Klaus Iohannis transmiseseră că se caută soluții pentru repatrierea românilor din Israel. Niciunul dintre ei nu a vorbit atunci despre prețurile halucinante pe care ar trebui să le achite aceștia.
Voi avea o discuție cu min transporturilor sa vad unde ne putem încadra. Multe companii care aveau bilet nu le returnează banii și le oferă alte curse. O să stau de vorbă şi cu preşedintele de la consiliul concurenţei., a transmis Marcel Ciolacu.
Până acum, 800 de români s-au întors în țară. Ceilalți urmează să fie transportați în zilele ce urmează.