Vlad Pascu, tânărul ca s-a urcat drogat la volan și a ucis 2 persoane, a recunoscut tot în fața procurorilor DIICOT. A vorbit despre grupul său de prieteni, dar și despre adunările cu droguri, pe care le consuma alături de acesta.
Descoperire dramatică în cazul accidentului din 2 Mai, provocat de Vlad Pascu
Vlad Pascu și-a făcut “spovedania” în fața procurorilor DIICOT, la audieri. După tragedia din 2 Mai, avocata sa a mințit și a susținut că tânărul nu era dependent de droguri, iar noaptea neagră a accidentului a fost o scăpare, după o petrecere în Vama Veche.
Cel care a spus adevărul a fost chiar Pascu, aflat în arest preventiv de la accidentul petrecut în dimineața zilei de 19 august. Procurorii au descoperit că tânărul făcea parte dintr-un grup suspectat că se ocupa nu doar cu consumul de stupefiante, dar și cu traficul acestora.
În dosar sunt implicați și alți tineri, toți prieteni ai lui Pascu.
Tânărul a recunoscut cu cine se droga, ce substanțe interzise consuma, dar și dacă plătea sau nu pentru ele. Presupusul său de-ale ar fi Duma Tudor, zis și Maru, prins când a dat spargerea într-un spital din București, când căuta, culmea, stupefiante.
Vlad Pascu le-a zis oamenilor legii cum decurgea o noapte în care-și pierdea mințile alături de prietenii săi. În declarații apar și alte nume: Rebecca, tânăra șantajată de mama lui, Rareș și Ion.
Cel care aducea drogurile de mare risc era Maru, însă ucigașul din 2 Mai susține că nu plătea pentru ele și nici nu i se cereau bani.
Rareș avea urme de înțepături pe mână, probabil că în timp consuma heroină, iar atunci în acea seară l-am văzut consumând cannabis împreună cu Duma Tudor și cu Rebecca.
….
Duma Tudor a pus pe masă 10 grame de cristal (metamfetamină) și nu îmi amintesc dacă a cerut sau nu bani în acea împrejurare pe metamfetamină.
….
Eu aveam în casă în acea seară 4 folii de oxicodonă de 80 mg, pe care le-am primit după ce ei au ajuns în casă la mine.