Reclamă

Emil Rengle este, de departe, unul dintre cei mai asumați, dar și controversați bărbați din lumea mondenă. Curajul său de a-și expune și de a-și recunoaște sexualitate a fost un șoc pentru multă lume, dar se pare că asta i-a adus și admirația miilor de fani care îi sunt aproape în fiecare zi.

Emil Rengle nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dansatorul a devenit faimos după ce a participat la „Românii au talent” și i-a uimit pe toți cu mișcările lui. De atunci, proiectele au venit pe bandă rulantă, iar la 33 de ani poate spune că a reușit multe dintre lucrurile pe care nici măcar nu și le-a propus, vreodată.

Acum, nu doar planul profesional îi merge de minune, ci și planul personal. Rengle nu mai este adeptul aventurilor, ci pare că și-a găsit sufletul pereche. Dansatorul nu îl mai ține ascuns pe cel care îl face fericit, iar ca să le arate tuturor că relația lor este una extrem de serioasă, acesta a călătorit până în Londra pentru a-i cunoaște pe părinții iubitului său.

Moment emoționant pentru Emil Rengle. Dansatorul a mers în Londra să-i cunoască pe părinții iubitului său
Instagram

Emil Rengle, mai fericit ca niciodată

Dacă până acum, Emil era recunoscut în mediul online datorită provocărilor de a cuceri cât mai mulți bărbați, se pare că vara lui 2023 i-a adus ce era mai bun. Rengle se iubește cu un bărbat fermecător și a decis să le arate și fanilor lui asta, prin intermediul mai multor poze pe Instagram.

Moment emoționant pentru Emil Rengle. Dansatorul a mers în Londra să-i cunoască pe părinții iubitului său
Instagram

Pe iubitul lui Emil Rengle îl cheamă Alejandro Fernandez Holt și se pare că este obișnuit cu naveta din București în Londra și invers. Cel puțin, așa spune profilul lui de Instagram.

La o zi după ce le-a pregătit fanilor surpriza de a apărea în serialul „Groapa” de pe PRO TV, Rengle a mai venit cu o veste bombă. Și anume, aceea că a mers în Londra să-i cunoască pe părinții iubitului său. Emil a pregătit pentru mama lui Alejandro un buchet imens de flori, iar femeia l-a luat în brațe de fericire.

Moment emoționant pentru Emil Rengle. Dansatorul a mers în Londra să-i cunoască pe părinții iubitului său
Instagram

Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro