Anunț important venit de la conducerea Autorității de Supraveghere în ceea ce privește asigurările RCA. Curând, în România ar putea fi introdus un nou tip de poliță care ar putea fi obligatorie. Conform legislației, cine nu o are riscă o amendă pe măsură.
Apare un nou tip de asigurare RCA obligatorie în România
ASF informează că ar putea fi introdusă curând o nouă poliță RCA pe piața din România. Este vorba despre trotinetele electrice și biciclete, care circulă pe șosele și adesea sunt implicate în accidente, fără să fie vina celorlalți participanți la trafic.
Valentin Ionescu, reprezentantul Autorității de Supraveghere Financiară, susține că o astfel de asigurare ar putea deveni obligatorie pentru categoriile menționate anterior.
Dacă această schimbare va fi adopotată în noua lege RCA, conducătorii de biciclete și trotinete electrice ar putea fi nevoiți să-și încheie și ei o astfel de poliță. Nu este clar până în acest moment care ar putea fi tarifele și ce procedură trebuie respectată.
Până la momentul redactării acestui articol, măsura este doar o propunere venită din partea ASF.
Ce amendă riști dacă ai asigurarea expirată sau nu o ai deloc
Conform legislației în vigoare, vehiculele care circulă pe șoselele din România trebuie să aibă încheiată o asigurare RCA. În cazul unui accident, participantul la trafic păgubit este despăgubit de asiguratorul la care cealaltă persoană implicată în incident are încheiată polița.
În plus, legea spune că proprietarul trebuie să dețină o asigurarea valabilă pentru toată perioada când autovehiculul este înmatriculat, chiar dacă acesta nu este utilizat.
Agenții de la Poliția Rutieră verifică atât actele mașinii, cât și polița RCA, atunci când efectuează controale. În cazul în care aceasta este expirată sau lipsește, conducătorul auto riscă o amendă de mii de lei.
Sancțiunea este cuprinsă între 1000 și 2000 de lei. Totodată, se reţine certificatul de înmatriculare până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.
Iar curând, conform unui proiect de lege care a trecut de Senat, și polițiștii locali vor putea aplica amenzi pentru cei cu trotinete electrice.