Se apropie finalul de an, iar Guvernul își face calculele pentru 1 Ianuarie 2024. Pe lista promisiunilor făcute este și o majorare a salariilor cu 50% din grila de salarizare pentru o categorie de bugetari. Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că se vor face eforturile necesare ca angajații să-și primească banii.
Acești angajați vor avea salarii mărite cu 50% din grilă de la 1 ianuarie
Greva de la sfârșitul anului școlar 2022-2023 a reprezentat pentru angajații din învățământ o victorie. Ca să-i convingă să-și reia activitatea, Executivul și-a asumat mai multe promisiuni, printre care și majorarea salariilor cu 50% din grila de salarizare de la 1 Ianuarie 2024.
Mai sunt doar două luni până la finalul anului, iar Ligia Deca, ministrul Educației, susține că noua lege a salarizării, în care urmează să fie inclusă mărirea, nu este încă gata.
Totuși, ministrul a dat garanții că va încerca să asigure cadrelor didactice ceea ce li s-a promis în urma negocierilor cu Guvernul.
Deca a mai precizat că aceste majorări nu țin de Ministerul Educației, ci de cel al Muncii, care se ocupă de noua lege.
Grila se face la Ministerul Muncii. Ministerul Muncii este cel care inițiază modificări pe legea salarizării publice, pe legea salarizării unitare, iar inclusiv Ordonanța de Urgență, care a dat măririle post-protestul din vară, a fost inițiată de către Ministerul Muncii., a declarat Ligia Deca.
Angajații din învățământ vor primi 1.500 de lei în plus în octombrie
Până vor afla dacă vor primi sau nu majorarea promisă, angajații din învățământ trebuie să se mulțumească cu o prima respectare a promisiunilor Executivului din timpul grevei.
Și anume două tipuri de vouchere în valoare de 1.500 de lei, respectiv 500 de lei, care le vor fi acordate în luna octombrie.
Banii nu sunt un plus la salariu, ci o primă pe care o pot folosi doar în scop profesional. Mai exact, își pot cumpăra cărți, echipamente IT sau pot plăti pentru cursuri care să-i ajute să evolueze în carieră.