Reclamă

De departe, familia Beckham este una dintre cele mai cunoscute familii din lume, atât Victoria, cât și David fiind extrem de populari în domeniile în care activează. Deși sunt împreună de mai bine de două decenii, Victoria și David au recunoscut că relația lor a trecut prin multe etape până a ajuns în punctul de azi.

David Beckham s-a născut să fie fotbalist. Talentul lui a fost de neegalat, iar marele său noroc a fost familia care l-a susținut să ducă mai departe acest vis. David s-a născut într-o familie modestă, dar care ar fi făcut totul pentru pasiunea lui. Destinul lui Becks, așa cum îl alintau colegii lui s-a schimbat datorită unui singur apel telefonic.

David punea fotbalul mai presus de orice. Nu ieșea cu prietenii și profita de fiecare timp liber pentru a-și perfecționa tehnica de fotbalist. Într-o seară, mama sa a primit un apel de la antrenorul lui Manchester United care îl remarcase pe David și care îl voia în echipa sa.

De la bătai, la infidelități. Cele mai controversate scandaluri din familia Beckham
Heart Radio

Beckham, starul de la Manchester United

După ce a intrat în teren, Beckham nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a se face remarcat. Aproape că nu era meci în care să înscrie goluri remarcabile, iar talentul său din teren combinat cu aspectul fizic plăcut i-au adus popularitatea peste noapte.

David Beckham a fost printre primii fotbaliști care a început să aibă contracte de publicitate cu branduri mari precum Adidas. Banii erau foarte mulți, iar la vremea aceea, Becks nici nu se gândea să-i economisească. Îi cheltuia pe ceasuri scumpe, haine de firmă și pe prima lui mașină, un Porsche.

Cu timpul, David a început să fie remarcat de antrenorul de la echipa Angliei care și l-a dorit neapărat în teren. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a semnat cel mai important contract din viața sa, dar perioada următoare avea să fie una foarte agitată, din toate punctele de vedere.

De la bătai, la infidelități. Cele mai controversate scandaluri din familia Beckham
Heart Radio

Cariera lui David Beckham era pusă sub semnul întrebării, iar asta pentru că în viața lui apăruse Victoria Posh, membră Spice Girls. Lui Becks i se pusese pata pe ea de când o văzuse pentru prima dată la TV și chiar le-a spus colegilor din vestiar că o să ajungă să se căsătoreasă cu ea. Și chiar așa a fost!

David a ratat Campionatul Mondial împotriva Angliei din cauza Victoriei

Însă, până acolo, drumul lor a fost unul destul de agitat. Odată cu relația cu Victoria, Beckham începuse să se concentreze din ce în ce mai puțin la fotbal. Obișnuia să conducă câteva 3-4 ore cu mașina, doar ca să o vadă pe Victoria 20 de minute. Nopțile și le petrecea la telefon cu ea, de unde și oboseala de a doua zi din teren.

Antrenorul de la vremea respectivă a sesizat lipsa de interes a lui David, așa că acesta a avut câteva meciuri în care a stat pe bancă. Înainte de unul dintre cele mai importante jocuri din cariera lui, Campionatul Mondial în care Anglia a jucat contra Argentinei, David a dat marele rateu al vieții sale de fotbalist.

De la bătai, la infidelități. Cele mai controversate scandaluri din familia Beckham
Heart Radio

Cu o seară înainte, Victoria l-a sunat și i-a spus că este însărcinată. David nu s-a mai putut concentra deloc la joc, iar la un moment dat a primit cartonaș roșu pentru comportamentul lui de pe teren. Acela a fost momentul în care Anglia și-a scris singură pierzania.

După acel moment, a urmat un val de ură și de umilințe la adresa lui Beckham și a relației cu Victoria. Deși au trecut prin multe astfel de episoade, cei doi au reușit să rămână împreună și în ziua de azi. Dar, asta nu înseamnă că, uneori, Victoria nu i-a făcut viața un calvar lui Beckham.

De la bătai, la infidelități. Cele mai controversate scandaluri din familia Beckham
Heart Radio

Primele probleme în cuplul Posh – Becks

La începutul relației lor, în jurul lui Beckham roiau fetele și aproape că era imposibil să le țină la distanță, mai ales că erau fanele lui. La un moment dat, în 2003, s-a speculat că David ar fi avut o aventura că Rebecca Loos, asistenta lui personală.

Acela a fost cel mai greu moment pentru Victoria, mai ales că în acea perioadă era însărcinată. Dar, neplăcerile cauzate de iubitul ei veneau pe bandă rulantă, iar în timp ce se afla în turneu, a aflat din presă că acesta s-a sărutat cu o altă femeie. A doua zi după acest incident, cei doi s-au văzut, iar Victoria a recunoscut că „am mers direct către el și i-am dat o palmă peste față”.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro