Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a dat vești bune angajaților din Educație. Oficialul a anunțat că peste 300.000 de persoane vor beneficia de prime financiare.
Este vorba despre prima de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și prima de carieră profesională în valoare de 500 de lei pentru personalul nedidactic. Totodată, va fi încărcată o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente, care beneficiază de peste 2,5 milioane de persoane.
Ministrul Adrian Câciu a explicat că aceste măsuri se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență 58/2023 și estimează că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie. Această alocare financiară suplimentară în valoare de 427 de milioane de lei va sprijini angajații din sectorul educației în dezvoltarea și avansarea în carieră.
Se dau bani în plus pentru angajații din Sănătate
De asemenea, ministrul a menționat că cardurile pentru alimente vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Această măsură se încadrează în programul „Sprijin pentru România” și va beneficia de peste 2,5 milioane de persoane eligibile. Ministrul a subliniat importanța alimentării conturilor MIPE de către Ministerul de Finanțe pentru implementarea cu succes și la timp a acestor măsuri.
Anunțul lui Adrian Câciu vine ca urmare a vestii date de Marcel Ciolacu cu o zi înainte. Premierul a anunțat că se vor plăti ajutoare pentru persoanele cu venituri sub 3.000 de lei, precum și salariile angajaților din Valea Jiului.
Aceste ajutoare pentru pensionari vor fi acordate începând cu jumătatea lunii octombrie și vor fi structurate în funcție de nivelul veniturilor lunare. Astfel, persoanele cu venituri lunare de până la 1.500 de lei vor primi 500 de lei, cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 400 de lei, iar cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Aceste măsuri financiare anunțate de Adrian Câciu și Marcel Ciolacu au ca scop sprijinirea angajaților din Educație și a pensionarilor cu venituri mici. Ele reflectă eforturile Guvernului României de a oferi sprijin financiar în aceste vremuri dificile și de a asigura că toți cetățenii beneficiază de ajutorul necesar.