Mult a fost, puțin a mai rămas până când fanii se vor putea bucura de noul sezon „America Express”. Aventura de la capătul lumii promite a fi mai incendiară ca niciodată, iar telespectatorii vor avea motive să stea cu ochii pe TV. Anul acesta, echipele sunt mai savuroase ca niciodată, iar distracția este garantată.
„America Express” este una dintre cele mai urmărite emisiuni ale Antenei 1. Trustul a dat lovitura cu acest format și nu este de mirare că, de la an la an, încearcă să ducă totul la un alt nivel. Anul acesta, noul sezon i-a trimis pe concurenți cu rucsacul în spate tocmai în America.
Cei care au urmărit sezonul trecut, intitulat „Drumul Aurului” și-au dat seama că este o competiție destul de serioasă care ridică la fileu probleme și provocări noi în fiecare zi. De data asta, aventura a continuat în America, iar continentul plin de surprize nu a fost deloc blând cu echipele de concurenți.
„America Express”, premieră maraton
Așa cum au promis producătorii, aventura revine pe micile ecrane mai repede decât s-ar fi așteptat cu toții. Astfel, marea premieră maraton va avea loc pe 21 octombrie și spunem maraton pentru că cei de acasă se vor putea bucura de cinci zile consecutive pe „Drumul Soarelui”.
Spre deosebire de anul trecut, anul acesta premiera are loc în toamnă și nu în primăvară, așa cum era obișnuit publicul. Va fi un sezon plin de adrenalină, de provocări, de nervi întinși la maxim și de emoții. Echipele au fost alese pe sprânceană, iar unele dintre ele nici nu au știut ce le așteaptă la capătul lumii.
Alexia Eram și fratele ei, Aris, Giulia și Vlad Huidu, Romică Țociu și fiul lui, Sânziana Negru și Laura Giurcanu sunt doar câteva dintre numele care le dau întâlnire fanilor în noul sezon de „America Express”, începând cu 21 octombrie 2023.