Theo Rose și Anghel Damian au luat pe toată lumea prin surprindere cu relația lor. Deși mulți nu le-au acordat nicio șansă, ei bine, se pare că cei doi le-au demonstrat tuturor cât de mult se iubesc, iar venirea pe lume a micuțului Sasha Ioan nu a făcut decât să-i apropie și mai mult.
Theo Rose este una dintre cele mai sincere și transparente vedete de la noi. Până acum, aceasta nu a avut niciun secret față de fanii ei, iar asta a fost una dintre calitățile pe care urmăritorii au apreciat-o cel mai mult. Deși nu vorbește prea des despre relația cu Anghel Damian, atunci când o face, se emoționează profund.
Theo Rose și Anghel Damian au o relație de mai bine de doi ani, iar în tot acest timp, cei doi s-au convins că sunt făcuți unul pentru celălalt. Ba chiar artista crede că, în alte vieți s-au așteptat reciproc și tocmai din acest motiv, de data asta, lucrurile s-au legat atât de repede între ei.
„Ne-am făcut viața repede, așa cum amândoi aveam nevoie. Poate că așteptarea a fost lungă până la asta. Poate că ne-am așteptat mult în adâncul sufletului. Nu sunt genul care să se arunce și să înhame la un drum imprevizibil. Niciunul dintre noi nu avea o garanție.”
Theo Rose nu a visat la o asemenea viață
Invitată în podcastul Ilincăi Vandici, Theo Rose a fost la fel de sinceră cum o știu fanii și a răspuns fără nicio reținere la toate întrebările. Poate că unele dintre ele i-au luat prin surprindere pe admiratorii ei, dar nu și pe ea.
Asumată până la capăt, Theo Rose a recunoscut că visul ei, contrar așteptărilor multora, nu este acela de a deveni mireasă. În schimb, își dorește foarte mult să devină soția lui Anghel Damian și, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în curând.
„Mă văd nevasta, mă văd soția lui Anghel. Am cea mai frumoasă viață”, a spus vedeta.
Momentan, niciunul dintre ei nu pune presiune pe acest subiect, iar asta pentru că programul lor este destul de încărcat și preferă să se dedice 100% planurilor profesionale, mai ales că au început filmările la serialul „Clanul”, dar la emisiunea „Vocea României” și abia dacă mai au timp să se gândească la altceva.